Copiii sunt așteptați de Iepuraș la unitatea protejată Util Deco a ADV România

HPIM0799.JPGÎncepând de ieri, Iepurașul îi așteaptă pe copii la Util Deco, unitate protejată autorizată, dezvoltată și susținută de Organizația ”Alături de Voi” România, cu prilejul evenimentului educațional ”Atelierele Iepurașului”, care se derulează în perioada 24-26 aprilie și, respectiv, 29-30 aprilie. Pachetul educativ se adresează grupelor organizate de copii, cu vârste între patru și nouă ani, și constă în organizarea unui atelier de pictură pe polistiren tăiat în forme de animale și ouă de Paște, sub îndrumarea angajaților Util Deco. „Bucuria copiilor va fi mărită de prezența Iepurașului Util Deco, mascota evenimentului, care va demonstra faptul că pictura este un bun mijloc de a distruge barierele. Afirmăm aceasta deoarece copiii vor vizita și unitatea protejată autorizată Util Deco Iași, în care lucrează tineri cu dizabilități și în care aceștia vor avea ocazia de a vedea ce produse realizează aceștia. Încercăm, astfel, să oferim noii generații șansa unui comportament nediscriminatoriu și tolerant față de diversitatea oamenilor”, a declarat Angela Achiței, directorul general Util Deco. De altfel, și Iepurașul le va povesti micilor pictori cât de important e să îi accepți pe cei din jur și să dorești să le faci o bucurie de sărbători, aceasta fiind prima lecție de incluziune. ”Majoritatea grupelor de copii vor veni la sediul Util Deco Iași, dar există și solicitarea deplaăarii în mediul rural. Vom răspunde solicitării, pentru a oferi și acestor copii accesul la eveniment și bucuria întâlnirii cu Iepurașul de Paște”, a precizat Angela Achiței. ”Atelierele Iepurașului” completează oferta de evenimente educaționale Util Deco, alături de ”Atelierele lui Moș Crăciun” și ”Atelierele Mărțișorului”. Pentru același grup țintă, Util Deco a lansat în această perioadă și catalogul de costume de serbare de primăvară, ce poate fi consultat pe www.catalogcostumecarnaval.tk. Produsele Util Deco pot fi vizualizate și achiziționate, de pe asemenea, și la adresa www.utildeco.ro. (E.M.)