24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Am intrat în luna mai. Luna florilor. Armindenul. „Ziua pelinului” sau „ziua beţivilor” semnificând începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoşi, prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin.1 Mai nu este, deci, o sărbătoare „inventată” de clasa muncitoare, aşa cum avea să fie confiscată în anul1886. Atunci, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
1 Mai a existat în calendarul tradiţiilor populare pe când „clasa muncitoare” nu se gândea că va merge cândva în Paradis.
O zi în care „dimineaţa oamenii se spală cu roua (de sănătate). Tradiţia spune că acum se pun ramuri verzi la porţi, pentru noroc şi belşug; la casele cu fete se pun puieţi de mesteceni în faţa porţii. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. Cu o zi înainte, se aduce din pădure o ramura verde sau un pom curăţat, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se lasă până la seceriş, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou. În această dimineaţă se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porţilor şi caselor, dar şi intrările in adăposturile vitelor, pentru ca oameni şi animale, deopotrivă, să fie protejaţi de forţele distrugătoare ale spiritelor malefice”.
Nici măcar „ieşitul la iarbă verde” de 1 Mai nu a fost patentată de „clasa muncitoare”, chiar dacă industria micului şi a berii, a spectacolelor câmpeneşti, în luncile de prin împrejurimile localităţilor. „In ziua de Arminden se organizează petreceri (cu lăutari) la pădure, se frige miel, se bea pelin sau vin roşu, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. La întoarcerea în sat, bărbaţii îşi pun liliac sau flori de pelin la pălării”.
La noi a rămas doar semnificaţia care ne-a dominat mai bine de jumătate de secol. O sărbătoare a vegetaţiei transformată într-o sărbătoare a „mulţumirilor din inimă a partidului”. Jumătate de secol de mulţumiri, jumătate de secol de deformări, de întreţinere a unor simboluri false, a reuşit să simplifice pentru cei muţi semnificaţia Sărbătorii de Arminden la o demonstraţie a oamenilor muncii prin faţa conducătorilor, pentru a le raporta măreţele realizări în muncă, pentru a construi şi întreţine o imagine falsă a mulţumirilor poporului faţă de „conducătorii săi iubiţi”, îndepărtându-se brutal de semnificaţia tradiţională a zilei. Nici măcar aceea de comemorare a victimelor grevei generale de la Chicago nu a mai fost ţinută minte, totul diluându-se în omagiu adus „celui mai iubit fiu al poporului”, „Conducătorului”.
Astăzi 1 Mai încă mai respiră din aura sărbătorii muncitoreşti. Parcurile, spaţiile verzi, în acest început de mai, încă mai devin pline de adepţii ideologiei de stânga, aceea care dă o mare atenţie nevoilor oamenilor, care fac parte şi din familia din ce în ce mai mică a „oamenilor muncii”. Micul şi berea, cântecul şi discursul politic au rămas ingredientele care scot lumea din casă, în timp ce puţini sunt cei care se mai întorc acasă cu „liliac sau flori de pelin la pălării”. Majoritatea dintre cei care serbează 1 Mai se întorc acasă cu bucuria unor amintiri pe care nu ezită să le despovăreze de ceea ce a fost rău, păstrând în memorie doar părţile frumoase ale poveştii. Este şi aceasta o metodă de supravieţuire.
ADI CRISTI
