Premierul Victor Ponta consideră că multe vieţi vor fi salvate mai rapid în judeţul Constanţa, după ce un elicopter SMURD va deservi această zonă, crescând astfel rapiditatea intervenţiei. Premierul Victor Ponta a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa, la inaugurarea celui de-al şaselea centru SMURD din ţară dotat cu elicopter, care va deservi judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi Delta Dunării. „Elicopterul pe care astăzi îl dăm în funcţiune acoperă Constanţa, Delta Dunării, Autostrada A2. A fost o întâmplare, nu am pregătit lucrurile aşa, dar este foarte bine că intră de astăzi în activitate, pentru că mi-e teamă, mi-aş dori să nu fie aşa, dar mi-e teamă că fiind atât de mulţi oameni pe litoral probabil că va fi nevoie de intervenţii de urgenţă, din păcate şi accidente pe autostradă şi cine ştie ce alte necazuri se pot întâmpla. Faptul că elicopterul nu mai trebuie să vină de la Bucureşti sau din altă parte, ci este aici, la Constanţa, pur şi simplu salvează vieţi. Rapiditatea intervenţiei şi calificarea personalului SMURD în mod sigur vor salva vieţi, sperăm să nu fie cazul în week-end-ul acesta, dar oricum în perioada care urmează”, a declarat Victor Ponta, la inaugurarea centrului SMURD din judeţul Constanţa. Cu acest prilej, premierul a primit în dar din partea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cel care a oficiat o slujbă religioasă, un coş cu ouă încondeiate din Bucovina. Începând cu data de 3 mai, un elicopter EC 135, echipat medical, se află în Constanţa, pentru a asigura transportul aeromedical de urgenţă pentru zona litoralului, Deltei Dunării şi pentru judeţele din sud-estul României. Totodată, punctul de operare aeriană Constanţa va asigura, în colaborare cu punctul din Bucureşti, intervenţia pentru urgenţele medicale care pot apărea pe autostrada A2. Activitatea de intervenţie aeriană desfăşurată în cadrul SMURD va avea ca operator medical Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Elicopterul va opera pe timpul zilei dintr-o locaţie provizorie, pusă la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Constanţa, până la construirea unei baze aeriene. Aparatul de zbor, echipat medical, a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, pilotarea şi mentenanţa acestuia urmând să fie asigurate de către personalul Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În acest an urmează să mai fie operaţionalizate alte două puncte de operare aeriană, unul în judeţul Galaţi, iar celălalt în zona de Nord-Vest a ţării, contractele pentru achiziţia de elicoptere fiind deja semnate de către Ministerul Sănătăţii. Punctul aeromedical Constanţa este al şaselea punct după cele din Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi, Arad şi Craiova.