24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Vorbim despre viaţa noastră cea de toate zilele. Nu avem cum să ne sustragem conflictelor, chiar dacă acestea nu ne privesc la modul direct, păstrându-ne pe băncile spectatorilor.
Viaţa acesta poate fi asimilată celei despre care ne vorbea Marin Preda în „Viaţa ca o pradă”. Chiar dacă, în acest roman, prozatorul punctează drumul pe care l-a parcurs până ce a ajuns să scrie Moromeţii, traversându-şi copilăria şi adolescenţa într-o permanentă luptă şi încercări, ce nu au reuşit totuşi să-l demobilizeze, exemplul său nu poate fi urmat astăzi, chiar şi numai pentru că la capătul acestei lupte nu ne aşteaptă pe toţi o reuşită în timp, de genul acestei capodopere a literaturii române contemporane.
Viaţa noastră, a celor pe care anonimatul nu va reuşi niciodată să ne scoată la suprafaţă, să ne facă vizibili într-atât încât să existe cineva care să vorbească despre noi aşa cum noi vorbim astăzi despre Marin Preda, de exemplu, nu are nimic spectaculos, chiar dacă ea este spectaculoasă în dinamica desfăşurării. Suntem mult mai aproape de creatorii de istorie decât ne putem da seama acum. Generaţiile noastre, cele implicate în profundele schimbări post-decembriste, sunt masele anonime care au făcut posibilă schimbarea fundamentală a României, dintr-o ţară îngenunchiată, într-o ţară care, de 23 de ani, încearcă să-şi găsească zborul, să-şi recunoască valorile, să-şi exerseze personalitatea profundă, ce poate fi asigurată de raportarea la un sistem axiologic al vieţii însăşi, în toate componentele sale.
Fiecare dintre noi devenim o parte din această încercare de reuşită, astfel încât în marele puzzel să ne regăsim cu toţii, fără ca anonimatul să ne anuleze personalitatea fiecăruia, personalitate care, de fapt, colorează viaţa, ne oferă şansa de a ne despărţii de griul inexpresiv al regimului comunist, într-o paletă infinită de nuanţe, de culori, astfel încât viaţa în sine, să devină o pată viu colorată, atractivă,
Într-o astfel de lume tentantă este foarte greu să alegi. Este din ce în ce mai dificil să te opreşti asupra unei realităţi pe care să o îmbraci în hainele interesului general. Nu ştiu dacă meniul din puşcărie al lui Gigi Becali poate fi atât de interesant încât să ocupe toate jurnalele de ştiri de la toate televiziunile din România. Acest „exces de putere” al mass media devine unul cât se poate de periculos, atâta timp cât presa a ajuns să dea tonul la subiectele importante, supuse dezbaterii publice. Foarte multe redacţii preferă să se ascundă sub falsa constatare că „astfel de ştiri fac rating, sunt cerute de telespectatori, dar şi de agenţiile de publicitate ”. Este fals şi mai ales periculos să păstrezi această direcţie. Înşelăciunea este cu atât mai mare cu cât în preajma acestor ştiri se învârt secundele de maximă audienţă dedicate materialelor publicitare. Gustul publicului este prins între a fi satisfăcut sau a fi educat, tras din mocirla violenţei la mal. Acest deziderat nu poate fi realizat în cadrul legislativ existent, atâta timp cât mass media, chiar dacă are recunoscută funcţia de „utilitate publică”, nu are asigurat acel cadru necesar desfăşurării şi a funcţiei educative. Lăsată în mijlocul turbulenţelor economice, fără nici un fel de distincţie şi de protecţie necesară, mass media invocă, ca un motiv dezarmant, nevoia de a supravieţui, de a rezista pe piaţă, folosindu-se de cea ce găseşte mai repede la îndemână pentru a se menţine la suprafaţă, pentru a nu se scufunda.
Dacă cineva ne spune că „subiectul Gigi Becali se vinde foarte bine”, nu ne rămâne decât să asistăm la acest circ de prost gust, care la o inevitabilă adunare ne dă soluţia că victimă este condamnatul, în timp ce Justiţia nu poate fi decât călăul, vinovatul pentru că a băgat la puşcărie un infractor.
Trăim acest lanţ al slăbiciunilor care nu ne descoperă decât propria noastră slăbiciune, aceea de a sta în continuare la dispoziţia altora, cu ale lor interese, din ce în ce mai străine interesului general.
ADI CRISTI
