24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Prianha a sosit și în România. Nu este vorba despre o nouă marcă auto și nici măcar de o nouă modă. Vorbim despre acei pești care reușesc, numai în câteva secunde, să te devoreze la propriu, indiferent dacă ești om mare, candidat la președenție sau pur și simplu un om între oameni. Originari din America de Sud, peștii piranha sunt carnivori de apă dulce, sunt foarte periculoși și atacă inclusiv oamenii.
Pescarii spun că nu este vorba doar de câțiva pești de acest fel, ci de o întreagă captură.
Specialiștii au avertizat asupra pericolului la care se expun turiștii care fac baie în apele barajului Firiza de lângă Baia Mare. Nu se știe, până în acest moment, de ce și cum au ajuns acești pești într-un lac din Maramureș.
Așa cum, nu se știe încă cine cu cine se va lupta, sfâșia, măcelării, de această data pe un altfel de teritoriu, decât cel acvatic, vorbind astfel de spațiul politic mioritic. Klaus Werner Iohannis își face în continuare poftele ce-a postit, jucându-se de unul singur de-a al doilea mandate la Cotroceni. În urma sa, încă sub formă de chibiț, care nu ezită să intre pe terenul de joc, este neștiutorul Dan Barna, cel care continua să creadă și poate fi președinte de țară, așa cum a reuşit să fie președinte de stradă, în tot felul de piețe publice. Omul acesta dă semne că știe să se strecoare, că știe să dea din coadă, precum peștii, așa cum, tot el ne-a arătat că știe să muște, chiar și atunci când, între dinți, ține propriul său corp. Nu mâna, nu piciorul, nu coapsa, nu buca, ci pur și simplu, după cum ne povestește Ștefan cel Mare și Sfânt, cu pana cronicarului, scârbavnicul său mădular. Dar, o astfel de incursiune piranhiană, prin istoria neamului nostru de dincolo de munți, vine să ne confirme că pe scena politică este mai mult sânge decât apă, mai mult măcel decât dialog, fie și el și sub formă de tăcere profundă, pe care doar cei fără suflare o mai pot gestiona.
De cealaltă parte încă se mai fac antrenamente, prin jocuri de gleznă și fandări în toate direcțiile, atâta timp cât, niciodată nu știi de unde sare iepurele, mai ales acum, când se simte nevoia acută de un urecheat, care să poarte întreaga vină, mai ales a celor nevinovați. Pe locul mărețelor zigurate încearcă să se ridice un chițibuș de înălțime care să reflecte măreția printr-un sistem ingenios de oglinzi, de cele mai multe ori folosite de Viorica Dăncilă atunci când simte nevoia să dea măreţie cocului ei prim ministerial, deocamdată. În jurul ei au încercat să se adune Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, primul cu mari vise erotico-prezidențiale, cu atât mai mult cu cât acestea pot să nască un nou viitor poporului român, în timp ce Micu Titulescu s-a liniștit să mai treacă prin fața acceleratului spre Capitală, de când Klaus Werner Iohannis i-a arătat că nu este bine să te joci cu trenul, scobindu-te cu degetul în nară, în căutarea nivelului de trai ascuns de Traian Băsescu în strigătura popular: Să trăiți bine!
Liberalii aruncă pe surse tot felul de sondaje de opinie, care mai de care mai servite lui Klaus Werner Iohannis, prin care Ludovic Orban, de exemplu, se simte deja inutil, fără rost, cu atât mai mult cu cât Rareș Bogdan i-a luat din nou fața, chiar și numai în postura sa nouă de prim-vicepreşedintele al PNL, funcție pe care proaspătrul europarlamentar o va primi în dar pe 8 august 2019, moment în care va fi supus votului Consiliului Național al PNL.
Dacă am lua în serios aceste trepidații pro Iohannis, ar trebui să stingem lumina în țară, să ne liniștim, să îi urăm deja lui Klaus Werner Iohannis un nou mandate liniștit, poate mai tăcut decât tăcerea din primul, poate mai relaxat, așa cum fac preşedinţii limitați să stea în fruntea Administrației Prezidențiale doar două mandate. Pentru țară va fi, fără doar și poate, o cădere continuă, în măsura în care nouă nu ne mai rămâne nimic din singura noastră avere, speranța unor zile mai bune, a unor zile în care să mai simțim și noi că trăim, chiar dacă a trăi bine va rămâne în continuare un vis pentru care am încercat tot ceea se poate încerca și, mai ales, tot ceea ce nu ar fi trebuit să încercăm. Nu putem uita eșecurile ce încă mai invadează somnul sub forma coșmarurilor , așa cum nu putem uita pe toţi cei care ne-au rănit, pe toți cei care încă le mai păstrăm pe aorta urma cizmei, cu ajutorul căreia ne-a transmis necondiționat iubirea până la moarte, chiar dacă, pentru foarte mulți dintre noi, a venit mai întâi moartea și mai apoi ar fi trebuit să vină și iubirea.
Poate de aceea din exterior, suntem o țară în care poporul așteaptă pe dealurile să vină mult așteptata iubire, fie ea și sub formă de pedeapsă capitală, căci, dacă este din dragoste, atunci ea va fi mai ușor de suportat.
Între timp apele curg la vale și politicienii nu au nimic împotrivă.
ADI CRISTI
