Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte astăzi

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte luni în şedinţă, de la ora 15,00, la Palatul Cotroceni, printre subiectele care urmează a fi dezbătute aflându-se planul de înzestrare a Armatei României în perioada 2013 – 2022.Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT mai sunt incluse subiecte precum starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al industriei de securitate în cadrul economiei naţionale. Un alt subiect vizează forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2014. Pe agenda şedinţei CSAT se vor mai afla subiecte precum Carta Albă a Apărării, catalogul-cadru cu obiectivele de infrastructură teritorială importante pentru sistemul naţional de apărare sau raportul privind activitatea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO. Pe timpul şedinţei, vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională. Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, anunţa joi că a făcut o informare la nivelul primului-ministru pe tema privatizării industriei aeronautice, punctând că pe acest subiect s-ar putea discuta luni în CSAT.