CE-AŢI AVUT CU ANDREI MARGA?

Andrei Marga poate fi considerat primul uselist care dezertează pe faţă, după câteva „alintături” cu Sorin Roşca Stănescu la pupitru. Rana care i-a sângerat lui Andrei Marga pe tot timpul cât a manageriat proiectele de la ICR este de fapt rana sângerândă a clujeanului pe care acesta şi-a făcut-o la Ministerul de Externe, în primul Guvern Ponta,  loc pe care a fost nevoit / obligat, să-l lase în favoarea pesedistul Titus Corlăţean, după alegerile din decembrie 2012, în curtea căruia a ajuns să-şi desfăşoare activitatea impusă de strategia ICR. Trebuie să ţinem minte şi să nu ne facem că am uitat, această fisură existentă între Andrei Marga şi Titus Corlăţean, actualul ministru de externe, cel care la vreme preluării ministerului de la Andrei Marga a fost sacul de box al acestuia, într-o serie de răbufniri inexplicabile atunci şi acum.

Nu cred că managementul defectuos să fie cauza care a dus la demisia de onoare a lui Andrei Marga, după ce comisiile reunite ale Senatului, cultură şi politică externă, au dat un vot negativ prestaţiei conducerii executive a ICR, privind activitatea preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi. Oricum plenul a respectat votul politic al USL.

L-a supărat Andrei Marga atât de rău pe Victor Ponta sau pe prietenul acestuia Titus Corlăţean, încât nici măcar Crin Antonescu nu a reuşit să invoce dreptul de veto al alianţei politice?

Cu siguranţă că s-a întâmplat ceva mult mai grav decât posibila bâlbâială de formă a depunerii unor documente la timp la Senat, privind raportul de activitate pe anul 2012 şi exerciţiul bugetar pe 2012 ale ICR. Mult mai credibilă pare să fie un ceva care a deranjat partea PSD a alianţei. Nu faptul că a fost obligat să recurgă la demisia de onoare, pentru a evita destituirea ce ar fi venit oricum a doua zi. La urma urmei orice numire politică este urmată inevitabil de o destituire politică. Plecarea lui Andrei Marga de la ICR ar trebui înţeleasă ca fiind „o batistă pusă pe ţambal” în alianţă, acest sacrificiu salvând o altă piesă grea a liberalilor cerută la ghilotină, dar pe care Victor Ponta a promis că o va păsui, până la prima hotărâre a instanţei de judecată. În sprijinul acestui hatâr, Victor Ponta aduce una dintre cele mai vizibile performanţe reuşite la Ministerul Transporturilor, deblocarea celor peste 4,5 miliarde de euro, bani europeni, din programul de construire al autostrăzilor.

S-a mers pe Relu Fenechiu şi a fost sacrificat Andrei Marga, ajuns pionul de sacrificiu, unul dintre cei mai virulenţi şi mai făţişi adversari ai lui Traian Băsescu. Oare să fie tot „coada prezidenţială”, cea care i-a prelungit contractul de preşedinte jucător prin metoda coabitării?

Din nou ne lovim cu capul de pragul de sus, acolo unde s-a cocoţat Traian Băsescu, de când Victor Ponta îl ţine deasupra capului. Nu discut despre oportunitatea acestei poziţii de atlet grec, pe care premierul şi-a asumat-o după principiul „fă-te frate cu Băsescu, până ce treci puntea”. Chiar dacă sacrificiul de imagine al premierului este unul maxim, salvat doar de posibila relansare economică a României, de creşterea vizibilă a veniturilor românilor. Cu puţină îngăduinţă se poate spune că „toate drumurile duc la Traian Băsescu”, chiar şi această destituire în fond a lui Andrei Marga. Să ne aflăm în situaţia ridicol de înfricoşătoare, când Saturn începe să-şi devoreze copiii? Oare şahul, pe care i-l tot dă Traian Băsescu lui Victor Ponta, îl va lăsa pe acesta fără piese pe tabla de joc? Iată, sunt întrebări mult mai grave decât banala uimire: „Ce-aţi avut cu Andrei Marga”?

ADI CRISTI