Senatul are cu doi membri mai puţin, la Cameră PP-DD a rămas fără 16 deputaţi într-o sesiune

MOTIUNEA DE CENZURA - PALATUL PARLAMENTULUIPrima sesiunea ordinară a Senatului din legislatura 2012-2016 se încheie, la finalul lunii iunie, cu uşoare modificări în ceea priveşte numărul total al membrilor Camerei superioare a Parlamentului.

Dacă la începutul sesiunii au depus jurământul de onoare 176 de senatori, numărul acestora a scăzut ulterior la 174, două posturi fiind declarate de plen vacante prin demisia lui Dan Voiculescu (PC), ales în circumscripţia electorală 42 Bucureşti, şi a lui Olosz Gergely (UDMR), ales în colegiul uninominal 15 Covasna.
Schimbări au fost înregistrate şi în componenţa grupurilor parlamentare, grupul PDL pierzând un senator prin demisia lui Leonard Cadăr, care a ales să activeze ca independent. Şi Valentin Todiraşu şi-a prezentat demisia din grupul senatorilor democrat-liberali, însă a rămas afiliat acestuia. Astfel, la finele primei sesiuni, grupul PDL are 23 de membri.
Şi PP-DD a pierdut doi senatori, care şi-au anunţat în plen afilierea la grupul PC. Este vorba despre Tudor Barbu şi despre Mihai Cristian Dănuţ. Grupul PP-DD a rămas astfel cu 19 aleşi.
În grupul senatorial al PSD s-a înregistrat o schimbare prin excluderea din partid a lui Valer Marian. Acesta a anunţat în plen că nu a fost înştiinţat de decizia organizaţiei din care făcea parte şi că se consideră în continuare un social-democrat, astfel că va continua să voteze în sensul dictat de PSD. Valer Marian va activa însă ca senator independent.
În ceea ce priveşte numărul de senatori care compun în total grupurile USL, acesta a rămas acelaşi – 122. Configuraţia Camerei Deputaţilor s-a schimbat după prima sesiune parlamentară, unii dintre deputaţi părăsind partidul pentru care au candidat, marele perdant în acest sens fiind grupul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, părăsit de 16 membri, urmat de Partidul Democrat Liberal, care are cu 7 deputaţi mai puţin.
Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PSD nu şi-a schimbat prea mult structura, la începutul mandatului număra 160 de deputaţi iar acum are 159. Au plecat Remus Cernea, care şi-a dat demisia şi Aurel Nechita, care a rămas fără mandat pentru că era incompatibil. A venit în schimb un parlamentar de la PDL, Constantin Vizitiu. Nici grupul PNL nu s-a schimbat prea mult, iniţial avea 100 de membri iar acum are 101. Au plecat Dan Radu Ruşanu, la Autoritatea de Supraveghere Financiară, George Becali şi Diana Tuşa. Au venit în schimb Mihai Stănişoară, fost lider de grup la PDL, doi foşti membri PDL şi unul PP-DD. PDL a pierdut 7 deputaţi, iniţial avea 56, acum mai are 49. De la PP-DD au plecat 16 deputaţi într-o singură sesiune parlamentară, în frunte cu liderul de grup, Radu Popa. Iniţial, grupul avea 48 de membri, acum mai are 32.
Grupul PC este cel care şi-a mărit structura cel mai mult dintre toate grupurile, avea 13 deputaţi iar acum are 18, prin urmare a câştigat 5 membri. În acest moment la Cameră activează 14 deputaţi independenţi, care încă nu s-au afiliat unui grup, o parte dintre ei încercând să îşi facă un grup parlamentar de sine stătător.
Şi în ce priveşte numărul total de deputaţi lucrurile s-au schimbat. Dacă la începutul mandatului erau în total 412 aleşi, acum au mai rămas 409, întrucât nu s-au organizat alegeri pentru trei colegii rămase vacante după plecarea lui Dan Radu Ruşanu, a lui George Becali şi a lui Aurel Nechita.