Program de internship, organizat de Centrul de Informare Turistică Iași

semnare golia 2Centrul de Informare Turistică al municipiului Iași desfășoară în perioada 17-30 iunie un program de Internship, activitățile fiind susținute de studenți și masteranzi de la Universitatea “Al. I. Cuza” și Universitatea de Agronomie “Ion Ionescu de la Brad”. Sâmbătă, 22 iunie, a avut loc prima activitate, ”Turul cultural”, în care participanții au prezentat istoricul Teatrului Național “Vasile Alecsandri”, Casei “Alecu Balș”, Palatului Poștei, Palatului “Lascăr Cantacuzino-Pașcanu”, Pieței Unirii, Muzeului Unirii, precum și a altor obiective cu importanță istorică din Iași, la final fiind vizitat Muzeul Universității. Marți, 25 iunie, la ”Turul religios” s-au făcut prezentările Catedralei Mitropolitane, celor două Catedrale Romano-Catolice din municipiu, Mănăstirii ”Trei Ierarhi”, Bisericii Barboi, ș.a., vizita încheiindu-se cu prezentarea și vizitarea Mănăstirii ”Golia”, a turnului, a turlelor din colțurile zidului și a casei unde a locuit temporar Ion Creangă, cât a fost diacon la Golia. Miercuri, 26 iunie, programul a continuat cu ”Iași on Bike”, plecarea având loc din Tudor Vladimirescu, destinația fiind zona de agrement Ciric. Cu această ocazie, studenții au prezentat punctele de interes turistic de pe traseu și au încheiat agreabil cu o vizită de studio la Ciric. Joi, 27 iunie, este programată conferința ”Iașiul întunecat”, în care se va vorbi despre partea mai puțin cunoscută a orașului. Studenții au pregătit, în acest scop, povești ale caselor bântuite sau ale unor locuri rău famate din oraș. Programul de internship se va încheia cu trecerea în revistă a cluburilor și cafenelelor ce oferă programe culturale și cu o seară de gastronomie românească. (E.M.)