Delgaz Grid pregăteşte tineri pentru meseria de instalator reţele de distribuţie gaze naturale

Începând cu anul şcolar 2019-2020, în baza parteneriatului încheiat între compania Delgaz Grid şi Liceul Tehnologic ” Constantin Brâncuşi” din Târgu Mureş, 14 tineri vor fi formaţi pentru meseria de instalator reţele de distribuţie locale şi magistrale de gaze. La şcoala profesională – cursuri de zi – cu durată de trei ani se pot înscrie absolvenţi ai clasei a VIII-a, perioada de înscrieri fiind 24-26 iunie a acestui an. Tinerii vor face practica la sediul companiei din Târgu Mureş. Pentru primul an, practica se va desfăşura timp de cinci săptămâni, în anul doi de studiu, timp de nouă săptămâni, iar în ultimul an, timp de zece săptămâni, anunţă într-un comunicat Delgaz Grid. La nivelul companiei de distribuţie gaz şi electricitate Delgaz Grid există un număr de opt parteneriate incheiate cu instituţii de învăţământ. Primele parteneriate au fost semnate în anul 2015 cu Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, Colegiul Tehnic de Telecomunicatii ”Nicolae Vasilescu Karpen” Bacău şi Colegiul Tehnic  “Dimitrie Leonida” Iași, care au fost dotate de companie cu câte un “Laborator de siguranţă”, format din mobilier, tehnică IT, echipament individual de protecţie, echipament de lucru la înălţime şi materiale didactice. Astfel, sute de copii au învăţat în aceşti ani despre siguranţa şi securitatea în munca de electrician, într-un mediu profesional. Anul trecut a fost prima generaţie de absolvenţi din colegiile partenere, iar 11 tineri electricieni au ajuns să lucreze în companie, în zona Moldovei. Tot pe parte de energie electrică, Delgaz Grid are încheiat un parteneriat cu Liceul “Ştefan Procopiu” din Vaslui. În ceea ce priveşte domeniul distribuţiei de gaze naturale, şcolile partenere sunt Liceul “Constantin Brâncuşi” Târgu Mureș, Colegiul “Gheorghe Asachi “Iași, Colegiul “Anghel Saligny” Bacău şi Colegiul Anghel Saligny Cluj-Napoca. Din aceste şcoli, în jur de 30 de elevi fac practică, în acest an, în cadrul companiei Delgaz Grid. Începând cu anul 2016, compania Delgaz Grid a dezvoltat şi implementat programul START dedicat tinerilor, prin intermediul căruia un număr de 57 instalatori şi 34 electricieni au fost angajaţi în companie. (E.M.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.