Întruniți ieri în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat înființarea unei noi companii de transport public, care se va desprinde din actuala regie de transport în comun. Proiectul de hotărâre a trecut cu voturile consilierilor USL și PP-DD, în timp ce consilierii PDL s-au opus, șapte dintre ieri abținându-se la vot, în timp ce unul a votat împotrivă. Din Consiliul de Administrație al Companiei de Transport Public (CTP) Iași vor face parte trei directori din Primărie, respectiv Cosmin Coman, șeful Direcției Strategii, Dumitru Tomorug, directorul Direcției Tehnice și de Investiții, precum și Constantin Sălceanu, șeful Serviciului GIS. Acestora li se vor alătura profesorul universitar Radu Gaiginschi, de la Catedra de Transporturi din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, și Daniel Minciună, șeful Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor. Potrivit legii, membrii Consiliului de Administrației urmează să-l aleagă, ulterior, pe directorul general al CTP Iași. Potirvit organigramei aprobate de consilierii locali, viitoarea companie de transport public va avea, pe lângă directorul general, alți trei directori, respectiv unul de exploatare, unul tehnic și unul economic. În total, compania va avea 1.399 de angajați, dintre care 79 va fi personal TESA. În ceea ce privește actual Regie Autonomă de Transport Public (RATP), aceasta se va ocupa doar de lucrările de întreținere a mijloacelor de transport și a infrastructurii aferetene, precum și de lucrările de mentenanță, având ca sarcină, printre altele, și recuperarea datoriilor pe care regia le are în prezent către diferiți furnizori. (E.M.)