Victor Ponta: Consider antinaţională politica preşedintelui de prigonire a oamenilor de afaceri români

ponta-basescuPolitica preşedintelui Traian Băsescu, „de prigonire” a oamenilor de afaceri români, ar putea fi considerată „antinaţională”, a afirmat miercuri premierul Victor Ponta, după ce şeful statului a afirmat că acum cel care a câştigat licitaţia de privatizare a companiei „caută bani la bănci”.

Şeful Guvernului a afirmat, răspunzând unei întrebări într-o conferinţă de presă, că a discutat cu proprietarul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, despre privatizarea CFR Marfă, iar acesta a afirmat că este dispus să semneze contractul. „Mi-a spus un lucru pe care cred că îl ştiţi şi dvs, că declaraţiile unui preşedinte de ţară împotriva unui om de afaceri român – nu mi-l pot imagina pe preşedintele Franţei certându-se la televizor cu vreo firmă franceză – asta ţine de patologic. A spus că speră ca relaţiile sale economice obişnuite să nu fie afectate. Deocamdată am văzut că a fost bun şi a câştigat licitaţia. Această politică a preşedintelui, de ură şi de prigonire a oamenilor de afaceri români, eu o consider o politică antinaţională. Să te trezeşti cu dosar penal după nouă ani şi să te trezeşti cu un preşedinte care îşi dă cu părerea pe la televizor despre o companie importantă în România, unul dintre principalii contribuabili, e un lucru care nu se poate întâmpla în nicio ţară civilizată. Dar noi ne-am obişnuit în ultimii nouă ani cu acest comportament cel puţin iresponsabil, dacă nu cumva chiar antinaţional”, a punctat Victor Ponta. El a făcut această remarcă după ce Executivul a aprobat hotărârea privind privatizarea CFR Marfă şi a decis să trimită actul normativ spre avizarea CSAT.
Întrebat dacă au mai existat precedente în care Guvernul să fi transmis o hotărâre spre avizarea CSAT, având în vedere că acest for a aprobat în februarie Strategia de privatizare a CFR Marfă, Ponta a evocat modificarea Legii CSAT.
„În baza acelei strategii s-a aprobat o Hotărâre de Guvern şi, conform Legii privatizării, proiectul de hotărâre pentru aprobarea elementelor principale la contractul de vânzare-cumpărare. Dacă spuneţi că nu e în atribuţia preşedintelui, atunci ar trebui să tacă din gură, dacă nu e în atribuţia lui. Dacă tot vorbeşte, să-i dăm atribuţii”, a replicat Victor Ponta. Întrebat dacă Guvernul ar mai fi transmis hotărârea către CSAT, în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu ar fi criticat procesul de privatizare a CFR Marfă, Ponta a răspuns afirmativ. „Ne-a întărit convingerea că preşedintele ştie nişte lucruri pe care noi, ceilalţi, nu le ştim. E bine să-l consultăm, ca să nu ne lase să greşim, pentru că un preşedinte serios şi responsabil cu ţara sa nu aşteaptă la cotitură să greşească Guvernul şi după aceea să iasă. Cred că ne informează şi singurul loc în care ne întâlnim în mod oficial este CSAT”, a spus Ponta. El a mai spus că nu a discutat cu şeful statului despre decizia Guvernului de a transmite HG privind privatizarea CFR Marfă către CSAT.
Referitor la data la care ar putea fi semnat contractul, Ponta a răspuns că după un eventual aviz favorabil al CSAT, care speră să fie convocat în 60 de zile.