ÎN ROMÂNIA CONFISCATĂ

Adi Cristi

Adi Cristi

Ceauşescu dorea să scape de Laszlo Tokes, amestecând sentimentele confuze ale românilor şi maghiarilor timişoreni, întreţinând astfel flacăra revoluţiei din decembrie 1989, flacără scăpărată la Iaşi, în acel 14 decembrie decisiv.

Astăzi, acelaşi episcop reformat, ajuns între timp vicepreşedintele Parlamentului European, aruncă liniştea din România post-decembristă în aer, aducând atingeri grave textelor constituţionale, ce protejează suveranitatea, unitatea şi integritatea  statului şi a poporului român.

Revizioniştii maghiari, a căror urmaş s-a dovedit a fi, printre alţii, şi Laszlo Tokes, se arată din ce în ce mai activi şi mai agresivi în a-şi îndeplini visul, acela de a sfâşia România după conturul Ungariei Mari, contur obţinut prin sfârtecarea pământurilor străine de către urmaşii hunilor aciuaţi în Câmpia Panonică.

Şi, totuşi, cine sunt ungurii de azi care s-au născut pe pământul dacic şi care astăzi cred că lor li se cuvine acest teritoriu? Primii migratori, care au invadat în evul mediu Câmpia Panonică, au fost hunii, conduşi de Attila, care uneori au făcut alianţă cu Imperiul Roman, acesta folosindu-i în luptele împotriva galilor. După moartea lui Attila în 453 a urmat dezintegrarea militară a hunilor. La sfârşitul secolului al IX, când maghiarii au intrat prin Carpaţii Nordici pe traseul Nistru – Tisa în Panonia şi au pus bazele statului lor ungar.

Într-o aritmetică simplă vorbim despre secolul I, moment în care s-a format poporul român şi secolul IX, moment când se pun bazele statului ungar. Poate pentru că politica noastră de bun simţ, de a oferi cutumei forţa legii, oferind celor care trăiesc lângă noi mai mult decât reuşim să ne dăm nouă, doar pentru a nu se simţi străini în ţara în care totuşi s-au născut, chiar dacă limba lor maternă nu coincide cu limba acestui pământ, în care Natura se manifestă la modul firesc, suntem „luaţi de proşti”. Suntem încălecaţi de un neica nimeni, Tokes, definiţia exactă a imposturii şi, mult mai grav, a iredentismului maghiar, acest balaur fără linişte, greu de mulţumit, care nu-şi propune altceva decât să sfârtice din nou ţara, să-i smulgă inima poporului român, Transilvania,  partea de ţară în care istoria păstrează straturile geologice ale parcursului evoluţiei noastre, de la daci la români, de la capul rostogolit în trădare a lui Decebal la limba veninoasă a pastorului Laszlo Tokes.

Avem de partea noastră, a românilor atacaţi în propria lor ţară, protecţia legii pe care nimeni nu o invocă, decât la nivelul „spectacolului de sunet şi lumini”.

„Să atace preşedintele – strigă premierul Victor Ponta, dacă se crede a fi un preşedinte legitim!” În acelaşi timp, mulţi aşteaptă să reacţioneze premierul, ca şef al guvernului. Aceasta nu vrea să imixtioneze treburile justiţiei, aşteptând, dacă nu reacţionează preşedintele, să reacţioneze organele abilitate de lege cu vegherea respectării legalităţii în ţară. Cum nici acestea nu mişcă un deget faţă de încălcările flagrante ale Constituţiei, CSM se face că „doarme în păpuşoi”, evident, această exprimare o va supăra fundamental pe Oana Schmidt-Haineala, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, plină deja de bubele suspiciunii de corupţie. Se pare că, principalii responsabili cu acest tip de atitudine sunt mult mai preocupaţi să-şi rezolve problemele lor personale decât să le rezolve pe cele pe care ţara le solicită a fi rezolvate cu celeritate. Aşa cum este această atitudine degradantă a pastorului, care îşi permite să ne înjure la noi în casă, culmea tupeului, în limba maghiară. Măcar să fi învăţat de la naştere şi până acum o înjurătură în limba română, limbă de pe urma căreia încearcă să-şi construiască gloria cotropitorului.

Evident, cerând protectoratul Ungariei, prezentă în România prin Viktor Orban, premierul maghiar, aflat din ce în ce mai des în vizite private pe la noi sau, cum încearcă Laszlo Tokes să ne obişnuiască „pe la ei, prin Târgu Secuiesc”. Şi, toate acestea se întâmplă în România noastră, confiscată de Traian Băsescu şi prietenul acestuia Viktor Orban. Oare de ce?