PDL acceptă discuţia cu Ponta pe măsurile economice

pdl11Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, că PDL a trimis o scrisoare premierului prin care acceptă o discuţie pe măsurile economice, arătând că întâlnirea poate avea loc pe 12 septembrie, aşa cum a propus primul-ministru.

 

„Astăzi am transmis către primul ministru, sub semnătura preşedintelui PDL Vasile Blaga, o scrisoare în care cerem Guvernului să discutăm măsuri pentru salvarea locurilor de muncă. Întâlnirea poate avea loc pe 12 septembrie la Parlament, iar scopul ei este explicarea şi impunerea unor măsuri de relansare a economiei ţinând cont de situaţia în care aceasta se află şi de faptul că este evident că primul-ministru are limite de înţelegere a fenomenului economic”, a spus Cătălin Predoiu într-o conferinţă de presă.El a arătat că democrat-liberalii vor „un dialog serios” şi de aceea au solicitat Guvernului o serie de date la zi şi nu au înţeles de ce primul-ministru a fost „vexat” de faptul că reprezentanţii PDL îi cereau execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului.„Nu înţelegem de ce trebuie la acest nivel să constatăm în continuare folosirea unui ton sau a unui limbaj sub nivelul funcţiei pe care o deţine (premierul – n.r.) cu atât mai mult cu cât declară în vorbe că se doreşte un dialog serios. Îl invităm pe primul-ministru să se comporte la nivelul funcţiei pe care vremelnic o ocupă”, a mai spus Predoiu.Acesta şi-a exprimat speranţa că dialogul PDL cu premierul va fi serios, iar în cazul în care nu va avea rezultat reprezentanţii PDL „au în vedere” o moţiune simplă legată de situaţia economică.Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa că reprezentanţii conducerii PDL nu fac băşcălie atunci când i-au solicitat să le trimită execuţia bugetară pentru a participa la discuţii, el arătând că aceştia se fac de râs dacă nu vor merge la întrevedere.„Eu vreau să mă întâlnesc cu ei să le arăt acordul – păstrând faptul că e nepublic până la momentul board-ului (…) şi vreau să le arăt datele pentru 2014. Altfel se fac de râs. Sper că nu fac băşcălie de toată ţara, că şi aşa sunt cum sunt, ca vai de ei”, a spus Ponta.El a tratat ironic solicitarea PDL de a-i fi transmisă execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului.”Asta când au mai inventat-o? Eu am fost foarte serios şi i-am luat în serios. Au zis că vor să discute pentru anul viitor cum reducem cota unică şi despre acordul cu FMI. Dacă vor să discutăm, ne vedem. Eu o să stabilesc o întâlnire la Parlament, ora, ziua. Vor să vină, bine, nu că vor execuţia. Execuţia se prezintă de către Ministerul de Finanţe. Ce treabă am eu cu chestia asta? Le dă Ministerul de Finanţe, o pun pe site”, a spus Ponta.El le-a cerut reprezentanţilor PDL să spună clar dacă vor o întrevedere.”Mâine o să-mi ceară misiunile în spaţiu. Vor să se vadă sau nu vor, sunt serioşi sau nu. Eu i-am luat în serios şi am considerat că e dreptul lor ca reprezentanţi ai opoziţiei să fie informaţi despre acordul cu FMI. Văd că tot vorbesc la televizor, dar habar n-au”, a mai spus Ponta.