Cod Galben de ploi în opt judeţe din Moldova, până vineri dimineaţă

ploaie 30 spre 1Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, joi, o atenţionare Cod Galben de ploi torenţiale, valabilă până vineri dimineaţă. 

Astfel, în intervalul 12 septembrie, ora 21:00 – 13 septembrie, ora 09:00, mai ales pe durata nopţii vor fi ploi pe arii extinse în estul, sudul şi centrul ţării. Precipitaţiile vor avea caracter torenţial, iar în Moldova cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp. Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi. Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în după-amiaza zilei de joi, cu caracter local în majoritatea regiunilor. Izolat, cantităţi de apă de 30-35 l/mp vor fi şi în zona Carpaţilor Meridionali, în Oltenia, Muntenia şi Transilvania.