Școala ”Varlaam Mitropolitul” și-a deschis ieri porțile pentru a-i întâmpina pe cei 87 de elevi, alături de familile lor, la festivitatea de începere a anului școlar 2013 – 2014. Evenimentul a avut loc în prezența Înalt Prea Sfințitului Teofan – Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a parintelui Hrisostom Rădășanu – consilier pentru sectorul Educației al Mitropoliei, Ioan Nani – director general SC Antibiotice SA Iași, a maicilor colaboratoare de la “Centrul de Consiliere și Formare ”Sfinții Arhangeli Mihail și Gavriil”, a colaboratorilor și susținătorilor Fundației ”Varlaam”. Cei prezenți au luat parte la o ceremonie care a durat aproximativ 30 de minute, în cadrul căreia ÎPS Teofan a rostit o rugăciune de binecuvântare a anului școlar, la finalul căreia învățătoarele i-au însoțit pe copii în sălile de curs. În anul 2013 – 2014, cursurile Școlii ”Varlaam” sunt urmate de 87 de copii, care studiază în clase, începând cu clasa pregătitoare și până în clasa a patra. Ziua de 16 septembrie a fost una semnificativă pentru Școala Mitropoliei și pentru motivul că în această zi a fost inaugurat parterul noului corp de clădire al școlii, în care vor funcționa încă din acest an două clase (a treia și a patra), urmând ca de anul viitor, acolo să funcționeze Gimnaziul Școlii ”Varlaam Mitropolitul”. Înscrierile pentru clasa pregătitoare 2014 și pentru clasa a cincea încep de la 1 octombrie 2013. Toți cei care doresc informații suplimentare despre înscrierea în aceste clase sunt invitați să viziteze școala, situată pe strada Lascar Catargi nr. 33, sau să sune la numărul de telefon 0727.377.334 . Cu ocazia inaugurării corpului de de clădire în care va funcționa gimnaziul, ÎPS Teofan a declarat:“ Școala Varlaam Mitropolitul este expresia vie a faptului că Biserica și Familia se pot implica luminos și coerent în actul educațional. De aceea, ne dorim continuarea acestui model la nivel gimnazial și, de aceea, Biserica investește cu încredere această inițiativă”. Pr. Hrisostom Rădășanu, consilier sector Educație în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a precizat, la rândul său, că Școala Varlaam Mitroplitul își va deschide porțile gimnaziului în anul 2014, ca împlinire a doua datorii: cea dintâi față de gândul de a avea sub patronajul Bisericii un model de educație sănătoasă și vie în Domnul, apoi față de copiii și părinții lor, care își doresc să continue experiența pozitivă din anii școlii primare la Varlaam Mitropolitul. (E.M.)