Marin Mălaicu-Hondrari este autorul bestsellerului Apropierea (Cartea Românească, 2010), în curs de ecranizare în regia lui Tudor Giurgiu, precum şi a volumului Cartea tuturor intenţiilor (Cartea Românească, 2008, ediţia a II-a), “o carte curată, puternică intelectual, a unui om care a trăit fapte nebuneşti şi a avut forţa să le noteze la rece. E cartea care ne îmbogăţeste azi şi pe noi, cei ce iubim cu adevărat literatura.” (Mircea Cărtărescu)
Cel mai recent titlu semnat de Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul, un roman provocator, plin de tandreţe şi erotism, cu o structură absolut neconvenţională, cu totul inedită, a apărut în colecţia “Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.
Cu acest nou roman, Marin Mălaicu-Hondrari renunţă la prudenţă şi se expune riscurilor, aşa cum Lunetistul renunţă la precauţii, iese din ascunzătoare şi încearcă să-şi trăiască viaţa.
În Camarile, o insulă aflată în plin război, un băieţel, Carlos, se strecoară în ascunzătoarea unui lunetist pentru a-l ruga să ducă o scrisoare unei femei din România. Lunetistul descoperă că femeia cu pricina e o iubită de-a lui din tinereţe, o femeie stranie, de un erotism tulburător. Întîlnirea cu ea reînvie trecutul lor comun, de la adolescenţa în comunism pînă la alegerea ei de a trăi cu un alt bărbat, care îi oferea o altfel de viaţă. În acelaşi timp, lunetistul îşi dă seama că viaţa lui a rămas blocată într-o relaţie iluzorie, de care trebuie să se elibereze. Deşi conştient de acest lucru, ani de zile continuă să rămînă prizonierul acelei poveşti de iubire, pînă cînd o întîlneşte pe Carmen Mercedes Belano, o femeie senzuală, care pe nesimţite îi schimbă viaţa. La fel, se schimbă radical şi viaţa lui Carlos, de la un băieţel orfan, adoptat financiar de o româncă, la un tînăr scriitor care învaţă să-şi domine viitorul incert.
Încă nu m-am decis dacă ăsta e iadul sau raiul: un om stă şi scrie despre trecutul său şi nu mai poate schimba nimic, dar nici nu vrea să schimbe, aşadar scrie fără patimă şi fără grabă, ca şi cum ar decupa cu o foarfecă metri cubi de apă. (scurt fragment din roman)
Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971. A publicat volumul Zborul femeii pe deasupra bărbatului (Eikon, 2004), care a obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj. În 2006, i-a apărut Cartea tuturor intenţiilor (ed. a II-a, Polirom, 2008) – scrisă între ianuarie şi iulie 2006, în Córdoba, Andaluzia, într-o rulotă –, iar în 2010, romanul Apropierea, nominalizat la Premiile Radio România Cultural la categoria proză. A tradus poezie din limba spaniolă pentru revista LiTerra.