”Studențiada”, la cea de-a VIII-a ediție

studentiadaUniunea Naţională a Studenţilor din România organizează în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie în 14 centre universitare din țară cea de-a VIII-a ediţia a festivalului studenţesc „Studenţiada” a declarat preşedintele organizaţiei, Şeila Abdulamit.  „Studenţiada, unul dintre cele mai mari evenimente studenţeşti din România, ajuns la cea de-a 8-a ediţie, va avea loc anul acesta în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie, în 14 centre universitare din România şi va reuni sub egida sa evenimente din sectoare precum educaţie, mediu, cultură, sport, dezvoltare personală, sănătate, voluntariat sau antreprenoriat social.  Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi-a propus să ofere studenţilor din Bucureşti, Iaşi, Craiova, Timişoara, Reşiţa, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Petroşani, Galaţi, Constanţa, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Bacău o săptămână plină de activităţi inedite, menite să îi ajute să deprindă competenţe necesare dezvoltării individuale şi să sublinieze rolul important pe care tinerii îl au ca cetăţeni, oferindu-le şansa de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar”, a afirmat liderul UNSR.  Studenţii din cele 14 centre universitare vor avea bilete gratuite la muzeu, operă, film, teatru şi vor putea participa la competiţii sportive (fotbal, badminton, tenis de câmp, jocuri de sală, şah, table, ciclism), dar şi la workshopuri, conferinţe, expoziţii, dezbateri, seminarii. În cadrul festivalului vor avea loc manifestări culturale, competiţii sportive şi petreceri tematice, concursuri de cultură generală, concursuri trăznite, dar şi unele inedite: cros cu biciclete, dezbateri privind angajabilitatea sau lecţii de teatru.  Festivalul va continua sâmbătă, 2 noiembrie, cu un concert susţinut de Andra, Voltaj şi Vunk în cadrul Rectoratului UPB, iar săptămâna se va încheia duminică, 3 noiembrie cu un recital extraordinar al Corului Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.