Aproape 40% dintre femeile cu vârste până în 35 de ani dezvoltă fibrom uterin, procentul crescând până la 70% în rândul femeilor aflate în jurul a 50 de ani, au relevat președintele Societății Române de Obstetrică-Ginecologie, Florin Stamațian, și directorul Spitalului Clinic Filantropia, Gheorghe Peltecu, la lansarea campaniei de informare ‘Fibromul uterin – află, discută, decide!’.
„Fibroamele uterine sunt cele mai frecvente tumori benigne (noncanceroase) ale organelor sexuale feminine și apar în general la femeile aflate la vârsta fertilă. Unul dintre cei mai importanți factori favorizanți pentru apariția fibromului uterin este dereglarea hormonală. Conform unui prestigios studiu, până la vârsta de 35 de ani, 40% dintre femei dezvoltă fibrom uterin, procentul crescând până la 70% în rândul femeilor aflate în jurul vârstei de 50 de ani. Datele statistice indică o incidență foarte mare a bolii ce afectează atât statusul emoțional, cât și randamentul femeii diagnosticate”, a afirmat Peltecu. La rândul său, Florin Stamațian a spus că, în general, fibroamele uterine sunt asimptomatice, totuși, atunci când există simptome, cele mai frecvente sunt sângerările excesive, durerile abdominale și anemia. „Chiar în lipsa unor simptome, persoanele afectate de fibrom uterin se pot confrunta cu avorturi spontane, infertilitate, nașteri premature și alte complicații. Diagnosticarea se poate face printr-o simplă ecografie. Fibroamele uterine pot porni de la câțiva centimetri și pot crește în dimensiuni și număr, ajungând chiar să aibă câteva kilograme, atunci când nu sunt depistate și tratate. Vizita la ginecolog este așadar esențială pentru descoperirea timpurie a fibromului uterin”, a subliniat Stamațian. Studiile arată că femeile așteaptă până la cinci ani pentru a consulta un medic ginecolog, fapt care duce la creșterea riscurilor asupra sănătății, dar și la necesitatea ulterioară a unor proceduri chirurgicale ireversibile, precum histerectomia. Totuși, în unele cazuri, această procedură medicală este singura opțiune de tratament iar decizia asupra celui mai bun tratament se va baza pe o discuție cu medicul specialist pornind de la particularitățile fiecărei paciente. „Fibromul uterin nu trebuie să își schimbe prioritățile în viață, de aceea trebuie să învățăm să ajungem la un control de specialitate la fiecare șase luni. Am aflat din proprie experiență ce repede evoluează o astfel de afecțiune, chiar și în câteva luni, astfel că un control făcut la timp te poate scuti de proceduri chirurgicale ireversibile și te poate ajuta să îți menții sănătatea fizică și emoțională. Nu trebuie să ne temem sau să ne rușinăm de un astfel de diagnostic, căci fibromul uterin este o afecțiune a femeilor din zilele noastre. Important este să consultăm un specialist de două ori pe an, iar odată diagnosticat, să discutăm cu acesta soluțiile de tratament”, a declarat Mihaela Tatu, brand ambasador al campaniei ‘Fibromul uterin — află, discută, decide!’. „Vizita la ginecolog trebuie să facă parte dintr-o atitudine profilactică a femeilor. Odată cu apariția menstruației, femeile trebuie să meargă periodic la control, o dată la șase luni sau măcar la un an. Semnalele de alarmă pentru un consult ginecologic de urgență sunt menstruațiile anormale, oboseala, precum și durerea în timpul actului sexual”, a declarat dr. Zorela-Adriana Sgarbură, medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale. ‘Fibromul uterin — află, discută, decide!’ este o campanie de informare publică și de educare a femeilor, inițiată de Societatea Română de Obstetrică-Ginecologie, cu sprijinul companiei Gedeon Richter și menită să atragă atenția asupra incidenței crescute a fibromului în rândul femeilor aflate la vârsta fertilă și asupra opțiunilor moderne de tratament.