Gazdele și-au dorit mai mult victoria: SC Bacău – CSMS Iași 1-0 (0-0)

bacau - iasi 1-0Surpriză pe Stadionul ”Aerostar” din Bacău, sâmbătă, în meciul dintre echipa locală Sport Club și una dintre pretendentele la promovare în Liga I, mult mai galonata CSMS Iași. În urma unui nou meci slab, elevii lui Marius Lăcătuș au trebuit să se recunoască, la final, învinși de o echipă care parcă și-a dorit mai mult victoria. Unicul gol al partidei a fost înscris în munitul 86 de Predoiu, care a reluat imparabil, din trei metri, o centrare excellent executată de pe partea dreaptă de Luncanu. De remarcat că ambele formații au avut, fiecare, câte o bară, gazdele în minutul 27, prin Bogdan Ungureanu, iar oaspeții în minutul 34, prin Onofraș. În meciul de la Bacău, CSMS Iași a evoluat în următoarea alcătuire: B. Miron – Firoiu, Crețu, Vișa, Vladu – Onofraș, Olah, Mihalache, Țigănașu (min. 72 Cl. Ionescu) – Dobre, Herghelegiu. În urma acestui rezultat, ieșenii se mențin pe locul al doilea în clasamant, în timp ce gazdele, care au avut un debut de sezon catastrofal, se află la a treia victorie consecutivă, apropiindu-se la doar trei puncte de ultimul loc din play-off. Celelalte rezultate înregistrate sâmbătă, 23 noiembrie, în etapa a 14-a a Seriei I a Ligii a II-a: CF Brăila – FC Clinceni 3-1, Unirea Târlungeni – Farul Constanța 2-1, Rapid CFR Suceava – Unirea Slobozia 1-2, Gloria Buzău – Rapid București 0-2. În clasamentul regulat conduc patru echipe, toate cu același număr de puncte (25), despărțite de golavaraj, după cum urmează: 1. FC Clinceni – 25 p, 2. CSMS Iași – 25 p, 3. Rapid București, 4. Unirea Slobozia – 25 p, 5. ACS Berceni – 22 p, 6. Gloria Buzău – 18 p, 7. SC Bacău – 15 p, 8. Farul Constanța – 15 p, 9. Unirea Târlungeni – 12 p, 10. CF Brăila – 11 p, 11. Rapid CFR Suceava – 8 p, 12. Dunărea Galați – 3 p. În clasamantul play-off, situația se prezintă astfel: 1. 1. FC CLINCENI – 10 p, 2. RAPID – 9 p, 3. CSMS Iași – 7 p, 4. ACS Berceni – 6 p, 5. Unirea Slobozia – 5 p, 6. Gloria Buzău – 4 p. Etapa viitoare (sâmbătă, 30 noiembrie) programează întâlnirile: Unirea Slobozia – FC Clinceni, Farul Constanța – SC Bacău, Rapid București – Unirea Târlungeni, Rapid CFR Suceva – Dunărea Galați. Până atunci, însă, miercuri, 27 noiembrie, va avea loc partida Rapid București – ASC Berceni, restantă din etapa a 13-a. (E.M.)