PNL a luat decizia să participe la formarea comisiei parlamentare privind cazul Călărași

pnl

Președintele liberalilor, Crin Antonescu, a anunțat luni că PNL a decis să susțină comisia parlamentară propusă de PSD în cazul „Călărași”, urmând ca din acest for să facă parte deputații Ioan Cupșa și Traian Dobrinescu și senatorul Mircea Dobra. „Am luat decizia. Suntem favorabili comisiei, dorim să se formeze această comisie. Am discutat, în principiu, și numele colegilor care vor face parte din ea. Decizia efectivă va fi luată la grupurile parlamentare, dar ca decizie politică participăm la formarea comisiei, suntem pentru”, a declarat Antonescu, după ședința cu vicepreședinții liberali. El a precizat că PNL îi propune pentru această comisie pe deputații Ioan Cupșa și Traian Dobrinescu și pe senatorul Mircea Dobra.
Potrivit lui Antonescu, regulamentul comisiei și alte lucruri care țin de ea vor fi discutate și cu social-democrații, precum și cu celelalte grupuri parlamentare.
Antonescu a susținut că își menține propunerea ca senatorul PSD Ilie Sârbu să fie președinte al acestei comisii. „Nu vreau să se interpreteze ca o presiune a mea asupra PSD. PSD decide. Eu am făcut propunerea și, din punctul meu de vedere, rămâne cea mai bună formulă, dar nu decid eu”, a spus liderul PNL. Antonescu a indicat că menirea comisiei este „să facă lumină într-o chestiune în care în opinia publică există suspiciuni privitoare la trafic de influență, la încălcarea unor proceduri bancare, la alte lucruri care nu ar fi în ordine în toată această tranzacție”.
Întrebat care au fost criteriile pentru care s-a decis să fie propuși cei trei liberali în respectiva comisie parlamentară, Antonescu a răspuns: „Fiecare parlamentar liberal este un nume cu greutate pentru că altfel nu ar fi fost în Parlamentul României. (…) Sigur că există nume mai celebre, dar nu este niciun fel de garanție în această comisie, argumentele pentru care colegii au făcut aceste propuneri vor fi expuse când comisia se înființa”. Președintele PNL a subliniat că propunerile au fost făcute de liderii grupurilor parlamentare ale partidului.