Sârbu: „Băsescu se apropie de demenţă”

05-basescu1Liderul grupului senatorial al PSD Ilie Sârbu a afirmat luni seară că președintele Traian Băsescu „se apropie de demență” și că „trebuie făcut ceva” pentru ca președintele să fie „adus la realitate”. „E iresponsabil, se apropie de demenţă şi lucrul ăsta nu e bun. Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de linişte, suntem în perioada Sărbătorilor. Acum ne confruntăm pe buget, că nu vrea Băsescu buget? Acordul cu FMI, că nu vrea Băsecu Acord cu FMI? Mâine ce nu mai vrea? Nu mai vrea să trăim, şi atunci noi suntem de acord?”, a declarat Sârbu. „Va trebui să găsim o formulă prin care să-l readucem la realitate. Nu noi USL-ul, noi Parlamentul, noi, țara, ce facem? Daca Basescu vrea să ducă România în faliment noi stăm și ne uităm? Stăm pasivi, încrucișăm mâinile și spunem ca nu putem face nimic?”, s-a întrebat senatorul social-democrat. Acesta adăugat că Băsescu poate fi și suspendat, dar și pus sub acuzare. „Nu știu ce trebuie făcut. Sigur, dumneavoastră vă gândiți acum probabil la suspendare, la punere sub acuzare, sunt o mie de variante. Nu am spus niciuna, sunt specialiști care trebuie să vadă ce se întâmplă. Dar nu-l putem lăsa să nenorocească o țară întreagă că a visat el noaptea urât sau că i se termină lui viața politică”, a mai declarat Ilie Sârbu. „Motive sunt mai multe decât asta. La Băsescu gasești oricând motive”, a spus liderul PSD despre posibila suspendare a președintelui.