În replică, liderul PSD Victor Ponta a precizat că dacă liberalul vrea să rupă alianţa, atunci să o rupă, precizând însă că el nu îşi doreşte acest lucru.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, luni, dacă este iminentă o rupere a USL după Anul Nou dacă vor continua disputele, el răspunzând: „Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da”.Antonescu a fost întrebat dacă este iminentă o rupere a USL după Anul Nou în contextul în care acest gen de lucruri, care privesc disputele în USL, continuă.”Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da. Dar câtă vreme suntem în activitate, ca să spun aşa, câtă vreme lucrurile care ţin de guvernare, de legislaţie se desfăşoară normal, şi salut în sensul acesta faptul că PSD a înţeles să retragă Legea amnistiei sau să o amâne sau ce fac dânşii cu ea, dar în orice caz să nu mai fie agendă, încercăm să mergem înainte„, a replicat Antonescu.El a mai fost întrebat dacă vede o cale de împăcare cu Victor Ponta în acest moment.”Pe mine nu mă mai interesează împăcări, nu mă mai interesează prietenii, când se ajunge la aşa ceva nu ne mai putem pune asemenea probleme. Pe mine mă interesează însă să salvăm decenţa. Pentru că dacă lucrurile capătă aspecte patologice, cu 12 oameni care erau…deja te sperii. Vreau însă să fim decenţi”, a replicat Antonescu.Liderul PNL a fost întrebat, la plecarea din biroul de la Senat, dacă va discuta luni cu premierul Victor Ponta sau dacă îl va aştepta.„Iar avem declaraţii a căror veridicitate trebuie să o verificăm. Am avut Roşia Montană, votez ca premier, nu votez sau invers. Bun, am trecut. Am avut telefonul ăla nenorocit, care nu s-a dat. Am vrut să o acopăr. Povestea asta, care ia o turnură biblică, cu 12 persoane. Chiar sunt alarmat, nu vreau să insist. Să ne spună, cum îi spunea dânsul domnului Băsescu, să scoată stenogramele, care erau ăia 12? Zău, chiar pare o situaţie tristă, nu vreau să mai comentez. Acuma că vine să vorbim, nu. Nu ştiu despre aşa ceva”, a declarat liderul PNL.Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, răspunzând afirmaţiilor lui Crin Antonescu despre ruperea USL, că dacă liberalul vrea să rupă alianţa, atunci să o rupă, precizând însă că el nu îşi doreşte acest lucru.„Dacă vrea să îl rupă, să îl rupă (USL – n.r.). Eu nu vreau„, a spus Ponta, întrebat despre afirmaţiile lui Antonescu.Întrebat despre faptul că Antonescu a vorbit despre posibilitatea ruperii USL în condiţiile în care atacurile continuă, Ponta a spus: „Foarte bine, să nu mai facă declaraţii, nici în interior şi nici afară, să nu mai facă declaraţii neadevărate. Eu nu am nicio problemă. Eu nu am făcut decât să vă lămuresc asupra unor neadevăruri spuse de domnia sa”.