24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Străzile sunt pine de colindători. ”Steaua sus răsare”, ”O, ce veste minunată”, ”Leru-i Ler…”. Tradiţiile Sărbătorilor de Crăciun ne ocupă toată atenţia, toate casele, preocupările…Suntem mai luminoşi la chip, mai strălucitori în priviri, mai credibili faţă de felul în care ne bucurăm pentru cei de lângă noi. Oferim şi primim cadouri, daruri…Sunt zilele fiecăruia dintre noi, care ne devin aliate, care fac parte din gestul firesc de a ne apropia unul de celălalt, doar pentru a ne simţi aproape, doar pentru a şti că lângă noi mai încape cel puţin un suflet…Naşterea lui Iisus Hristos este, în primul rând, un motiv de deşteptare în normalitatea cunoaşterii, a moralei iubirii, a solidarităţii cu cel de lângă tine. Prin Naşterea de acum 2014 ani oamenii şi-au ales calea, au conştientizat faptul că a face bine nu poate fi confundat doar cu binele tău, cât mai ales cu binele din care se înfruptă cât mai mulţi dintre semenii tăi. Ideea de sacrificiu pentru comunitate, pentru patria cuvintelor spuse, a devenit din acel moment conştiinţa sacrificiului. Oferi din tine, din substanţa gândului tău, pentru ca semenului tău să-i fie cel puţin la fel de bine ca şi ţie, dacă nu mai bine. Altruismul este una din virtuţile omului cu conştiinţă.
Momentul petrecut în noaptea zilei de 24 decembrie, în primul an al lui Hristos, este momentul în care omul şi-a dat seama că schimbarea ce va surveni în viaţa sa diurnă va avea legătură directă cu Dumnezeu. Acest Tată al Tuturor, calea dreaptă pe care nu toţi sunt conştienţi că este calea de urmat, a început, din acel moment, să-şi pregătească Fiul pentru a-l sacrifica, după 33 de ani de pregătiri şi de pelerinaje, pentru a învinge necredinţa şi păcatul, prin voinţa şi credinţa celor ce s-au lepădat de satan.
Viaţa de după Naşterea lui Iisus Hristos este viaţa celor care au acceptat să se lase convinşi, prin forţa exemplului şi, mai ales, prin forţa miracolelor, pe care Fiul lui Dumnezeu nu a ezitat să le facă în cele mai cumpănitoare momente.
De la Naştere, Iisus Hristos a fost hărăzit să salveze lumea, El fiind „trimisul lui Dumnezeu pe pământ”, plămădit dintr-un pântec de om, al Fecioarei Maria, ce-şi purta neprihănirea în văzul tuturor, chiar dacă raza de lumină o pătrunse, definind legătura directă prin care aceasta a fost hărăzită să o aibă cu Fiul lui Dumnezeu. Iisus Hristos, de la prunc la Învăţător, a purtat omenescul respect faţă de mama sa, chiar dacă aceasta s-a dovedit a fi intimidată de misiunea dumnezeiască a Fiului, ce nu va mai fi al Ei, atâta timp cât El a fost hărăzit, de dinainte de naştere, să fie Fiul lui Dumnezeu, cel care prin sacrificiul său va salva omenirea, intrată atunci într-un derapaj sinucigaş, gen Sodoma şi Gomora.
Naşterea lui Iisus Hristos trebuie privită şi sărbătorită ca naştere a salvării omenirii prin asumarea principiilor morale ale creştinismului.
Într-o astfel de sărbătoare, oamenii se adună în familiei. Sunt împreună. În jurul mesei. Aşa cum au învăţat să se bucure, pentru lucrurile care-i bucură, care-i fac fericiţi. În astfel de clipe, oamenii se smulg încrâncenării vieţii de zi cu zi, fiind parcă hipnotizaţi de cântecele colindelor, de bucuria pe care darurile primite o poate provoca, aşa cum şi dăruirea poate să provoace astfel de clipe de recunoştinţă.
Deja străzile oraşului încep să îmbrace lumina Sărbătorilor de Crăciun. Chiar dacă, pe scena politică a ţări încă se mai consumă zâzania pesedisto-penelistă, strada capătă o altă culoare, o altă vibraţie, o altă lumină.
Avem nevoie de Iisus Hristos pentru a fi cineva care să ne dea peste mână, care să ne tragă de mânecă, sau care să ne aducă aminte de acele Cuvinte din care, nu de puţine ori, ne-am construit podurile peste care am reuşit să trecem dincolo, peste momentele dramatice ale vieţii.
