UN NOU ÎNCEPUT PLIN DE SPERANŢĂ

Adi Cristi

La Mulţi Ani, cititorule! Am mai câştigat un an, am mai pierdut un an. Totul e să ştim a ne situa pe una dintre cele două părţi ale baricadei. Câştigătorii sunt cei care îmbătrânesc, adăugând vârstei încă un an, perdanţii sunt cei care îmbătrânesc irosindu-şi anii daţi (de cine ne mai dă nouă ani de trăit) fără „a lăsa ceva în urma lor”. Despre aceştia din urmă se spune că „au făcut degeaba umbră pământului”. Un nou an, o nouă provocare. O nouă speranţă că, de această dată, „ne va merge mai bine decât ne-a mers”. De fapt, această aşteptare cu funcţie de destin, ne motivează să începem Noul An cu entuziasm, mizând pe capacitatea noastră de a ne ridica de la podea şi de a ne pregăti pentru un nou atac. Indiferent de cât de paşnici şi de pacifişti suntem, ceea ce ne caracterizează şi ne adaugă regnului din care provenim ţine de înţelegerea „vieţii ca o pradă”. Pentru a trăi suntem nevoiţi să luptăm. Avem nevoie de acest instinct al atacului, specific celui care, dacă are nevoie de ceva, trebuie să ia. Să întindă mâna şi să ia, chiar dacă societatea modernă a inventat rândul, pentru a ne disciplina „setea de a lua, de a avea”. De fiecare dată când ne aflăm la un nou început suntem mult mai relaxaţi, mult mai destinşi, mult mai îngăduitori cu şansele noastre reale. Dorim să ni se acorde „o nouă şansă”, chiar dacă în fiecare an ne dăm seama că mai avem nevoie de „o nouă şansă” pentru a ne dovedi nouă înşine că „suntem pe drumul cel bun”. De această dată am ales corect drumul, de această dată suntem incluşi în itinerarul măreţelor realizări. Nu excludem din strategia reuşitei hazardul. Dar nu orice fel de „întâmplător”. Avem nevoie de unul din care să încolţească norocul, fie el şi „norocul chior”, şansa pe care o are nu neapărat „cel ales”, cât mai ales cel care se nimereşte a fi într-un loc anume, la o oră anume, exact în momentul în care „dă norocul peste el”. Expresia poate să facă legături periculoase cu o serie de destine tragice, având chiar înţelesul similar cu cel al constatării „a dat autobuzul peste tine”. Mă gândesc la destinele tragice pe care le-au avut unii câştigători la LOTO, de exemplu, cei care au intrat în posesia unor câştiguri de milioane de euro şi mare parte din aceştia au murit subit, fără ca să morţile lor poată fi suspectate de crimă.

Dar, nu este plăcut să începem un nou an gândindu-ne la ceea ce poate fi mai trist. Încă mai avem două sărbători de cinstit, Boboteaza şi Sfântul Ioan, ceea ce ne face să fim încă anesteziaţi de plăcerea petrecerii faţă de lucrurile grave, serioase, dictate de responsabilităţile pe care ar trebui să ni le asumăm fiecare, măcar din acest an. De fiecare dată, de 25 de ani, avem tendinţa să credem că anul pe care îl începem este anul cel mai important din viaţa noastră. Asemenea „producţiilor record”, pe care industria şi agricultura românească le raportau în regimul comunist. În fiecare an toate producţiile era recorduri naţionale şi, mai apoi, mondiale. Dacă ar mai fi ţinut comunismul la noi încă 25 de ani, astăzi am fi raportat conducerii superioare a partidului recorduri inter-galactice. Dar, nu putem să nu constatăm că în ceea ce priveşte desemnarea Noului An ca fiind „anul cel mai important” adevărul şi dreptatea nu ne poate părăsi. Trebuie să ne asumăm acest rol, cu sau fără voia noastră, rol care ne face responsabili de istoria pe care o scriem pentru generaţiile de mâine. De 25 de ani încercăm să ne aşezăm ţara în spaţiul democraţiilor autentice, fără însă a reuşi acest lucru, chiar dacă, să ne ascultăm conducătorii de ieri şi de azi, toţi cred că suntem în coordonatele unei democraţii originale. Filosofii politicului cred că suntem nu în democraţie, ci în partidocraţie, termen pe care ei îl folosesc pentru a identifica dominarea partidelor în folosul propriu şi al intereselor lor, ceea ce nu are absolut nici o legătură cu o democraţie autentică, centrată în exclusivitate pe interesul cetăţeanului, pe interesul naţional.

Dar, nu este timp de filosfie şi nici măcar de „ancorare în realitate”. Încă mai avem câteva pahare de închinat, după care bne vom da seama că şi acest an 2014 trebuie încadratr neapărat în rândul anilor decisivi, mai ales că şi acest an este un an electoral, cu două alegeri importante, Euro-parlamentarele şi prezidenţialele. Chiar dacă unii minimalizează importanţa alegerilor pentru Parlamentul European, eu vreau să le aduc aminte acestora ce mult am avut de pierdut ca ţară şi mai ales ca naţiune cu trimiterea la Strasbourg a unor parlamentari români de dimensiunea Monicăi Macovei, de exemplu. Vai de mama noastră, dacă vom mai alege acest tip de „răutăţi ale Naturii”, pentru a nu le spune altfel, acum când creştinii sărbătoresc taina botezului, în apa sfinţită datorată pogorârii Duhului Sfânt.