24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Am părăsit luna ianuarie în acompaniamentul sticlos al gerului de afară, dar și a tradiționalei încrâncenări de pe scena politică, singura în care ”iarna e ca vara”, indiferent de câtă zăpadă ți-a fost descoperită în sânge. Ideea de a merge la pușcărie începe să semene cu provocarea de a merge la băi, la odihnă, pentru un repaosul, oarecum bine meritat. O astfel de percepție o avem astăzi mai ales față de politicenii noștri de toate zilele și de toate nopțile, treziți de sunetul din noapte al ușilor de la celulele pușcăriilor. Apreciem că se poate face o apropiere între ”căderea din pod” și ”căderea din funcție”, ambele părbușiri neavând nimic în comun cu ”coborârea cu picioarele pe pământ”. Politicienii noștri au această șansă de a simții aerul rarefiat al puteri, pentru ca, la un anumit moment, să simtă mirosurile pestilențiale din catacombele societății, dacă cumva între timp le-a fost amorțită măsura.
Cu cât accesul la miere este mai restricționat, mai rezervat unei anume categorii sociale, cu atât ochii devin mai sticloși, mai urmăritori, mai plini de patimi și de pasiuni greu de înfrânat. Puterea politică este singura care are acces la resursele statului, ceea ce o transformă într-un imediat Eldorado, pentru care toți oamenii politici sunt în stare să devină ”frate cu dracul”. Într-o astfel de stituație au ajuns câțiva lideri politici actuali, pentru care se dă stingerea la oră exactă, primind trei mese pe zi din visteria statului.
Nu este bine pentru nimeni să meargă la pușcărie, fie că e hoț, escroc. criminal sau politician. Chiar dacă ultima categorie enumerată de pușcăriași nu este încriminată de codul penal ea are în ”codul ei genetic” această posibilitate de eșuare în carieră, căci un politician ajuns după gratiile societății nu mai are nici un alt viitror politic, devenind, după ispășirea pedepsei, un refuzat al societății. Oricum, această postură rezultă doar din analizele teoretice, ce nu au nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în realitate. La noi, în România și nu numai, pușcăria nu mai înseamnă punctul terminus al carierei, după care urmează refuzul societății de-a te lua în seamă. Poți să faci pușcărie și să revii în forță în linia întâi, chiar și a scenei politice, mai ales că toți condamnații actuali, veniți dinspre zona politicii, se consideră victime ale deciziilor politice din spatele ușilor închise ale diferitelor cancelarii. Se spune că acești condamnați la ispășirea pedespelor pirvative de liberate sunt noii ilegaliști, chiar dacă instanțele de judecată au condamnat faptele lor de corupție, considerate, de către instanțele de judecată, a fi singura măsură pe care hotărârea definitivă și revocabilă a completului celor cinci judecători, de la ICCJ a României. Evident, dacă acceptăm psihilogia celor din spatele gratiilor, prin care fiecare pușcăriaș se crede a fi nedreptățit de hotărîrea de condamnare care îl privește, în cazul celor care vin din lumea politicienilor, există această incantație, ce aduce în prim planul vieții cotidiene răzbunarea din interiorul ”jocurilor politice”. Bălăcăreala aleșilor devine una dintre acțiunile preferate ale celor de la putere, dar și a celor din opoziție, mai ales că dezechilibrul de forțe este vădit în favoarea puterii politice actuale.
Doar Traian Băsescu mai este în stare, prin forța președintelui, să facă față ofensivei USL de a demonta și demola tot ceea ce reușise să construiască ”președintele jucător”, în benenficiul său. Modificările Codului Penal a mai pus un lemn de foc, antrenând într-o dispută publică tot felul de scenarii prin care cei din pușcării mai au o șansă nesperată de a li se reduce pedepsele, chiar dacă dosarele lor de mult au fost soluționate, prin condamnare, de către instanțele de judecată. Acum, cei cu ani grei de pușcărie văd cum le zâmbește șansa de a ieși pe porțile închisorilor mai repede decât au sperat. Nu știu cum se aplică în acest caz principiul neretroactivității legii. Dacă ai fost deja condamnat nu ai cum să beneficiezi de o lege care se referă la momentul în care primești pedeapsa. S-ar putea ca eu să nu fiu familiarizat cu aceste subtilități juridice. Ceea ce este important ține ami mult de încercarea noastră de a ne alinia la standardele europene în materie, chiar dacă, trebuie să recunoaștem, România nu este încă în Europa. Nu a ajuns să se simtă o țară europeană. Ne regăsim poate prin Africa sau poate prin Orientul Apropiat, în părțile acestea de lume, în care nimic nu este stabil, totul se face doar la inspirație și nu prin reglementare.
