ÎN ĂȘTIA SAU ÎN CEILALȚI

Am luat-o rău pe arătură. Guvernul a început să se umfle, cu încă doi vice-premieri și patru miniștri delegați, transformați în miniștri în toată regula. Guvernul devine, astfel, unul dintre cele mai obeze guverne post-decembriste. O astfel de situație a fost posibilă după ce liberalii au decis să schimbe macazul, viteza și poziția față de soare. Nu au mai dorit să stea cu lumina în ochi, ”au sărit peste cal” și au ajuns să-și facă singuri umbră, cum alții își fac de cap fără ca să-și dea seama.

Pe fondul acestui aparent dezechilibru, Victor Ponta a plusat și a adus la masa de joc pe aliații din interiorul USL, care inițial s-au împărțit într-un echilibru perfect. UNPR la PSD și PC la PNL.

Deja PNL a rămas singur, în timp ce PSD s-a pricopsit și cu UNPR, dar și cu PC. Spun ”s-a pricopsit” deoarce cele două partide ventuză nu au demonstrat încă putința de a câștiga în nume propriu o bătălie. Prin urmare, tot pe voturile PSD mizează, fără nici o sigrunață că, vai de mama lor, la o adică își iau peste nopate bagajele și se mută la mama sau la cel care le dă cel mai mult sau mai mult decât le-a dat PSD.

Acest tip de raționament nu este unul fantezist, străin de cruda realitate. PC, de exemplu, nu este la prima abatere și nici la a treia dacă ținem cont de faptul că, în trecut, conservatorii lui Dan Voiculescu au fost umaniștii lui Dan Voiculescu, descoperiți de Traian Băsescu sub forma ”soluției imorale”.

Aceasta ne este marfa, pe care o scoatem la vânzare, fie pe tarabele piețelor, fie pe la colțuri de stradă.

Nevoia de a mulțumi spiritele și mai ales de a dilua importanța unui vice-prim-ministru  l-a făcut pe Victor Ponta să aleagă această cale a minimalizării, aducând încă două personaje pe care le-a făcut principale, pentru a subția importanța vice-premierului impus de PNL, în persona lui Klaus Iohannes. Acest pirmar al Sibiului nu a ezitat ”să sară gardul” Guvernului, intrând pe la ”oficială” cu pieptu-i bombat, strigând din alergare că el dacă lasă Sibiul, așa cum nu ar dori să-l lase, vine la Guvern nu numai pentru Interne, cât mai ales pentru postul de vice-premier, post care îi va da o altă dimensiune și o altă importanță de-a dreapta primului ministru, pe care cu siguranță că nu va pierde prilejul să-i pună o piedică, cu prima ocazie, fără doar și poate, prietenească, de aliat de nădejde, gata oricând să joace rolul lui Brutus. Nu cred că ceea ce degajă Klaus Iohannes poate fi receptată ca fiind aroganță sau infatuare sau că nasul neamțului este mai sus decât tot încearcă Crin Antonescu să-l atingă fie și cu prăjina de la atletism. Crin Anotnescu l-a scos din dulap pe Klaus Iohannes, după ce mutarea cu Sorin Frunzăverde a căzut în urma reacției agresive a PSD față de cel care încă mai este păstrat în rănile pesediste, gândind că și pe acestă cale se poate ajunge la Angela Merkel, implicit înspre popularii europeni, cei are  i-ar putea înfia pe liberalii români, dacă așa ceva s-a putut întâmpla, este adevărat prin filiera Frunzăverde, în cazul Partidului Demcorat, astăzi ajuns PDL.

Nu trebuie să exagerăm acest tip de jocuri de glezne, care nu ne duc nicăieri, ci execută o țărănească bătuta pe loc, bătucind doar pământul.

Mai este mult până departe. Mai avem mult până când să ne ridicăm fruntea. Mai avem mult de suferit și de necăjit până când să ne dăm seama că ceea ce suntem nu ne mai aparținem. Suntem proprii noștri străini. Dușmanii noștri cei mai feroce. Suntem partea noastră de vină pentru ceea ce ne este dat de trăit, prin batjocură și umilință. Aceste două blesteme le avem de dus în spate cum și Iisus Hristos a dus crucea pe drumul Golgotei. Asemenea lui Iov suntem pedepsiți nu pentru greșeală, cât mai ales pentru a ne încerca credința. Oare noi în cine ar trebui să credem? Aceasta-i întrebarea la care doar o altă întrebare pare să-i fie răspuns. În ăștia sau în ceilalți?