Argăseală: ”Partida Steaua – Dinamo se va disputa pe Stadionul Ghencea”

argaseala in ghenceaPreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că partida cu Dinamo, din etapa a XXI-a a Ligii I, se va disputa pe stadionul din Bulevardul Ghencea, la 1 martie, precizând că a primit o propunere ca acest meci să aibă loc la aceeaşi dată pe Cluj Arena. Am căzut de acord că singura soluţie este să jucăm acest meci pe Ghencea, pe data de 1 martie. Ca o glumă sau nici nu ştiu dacă ar trebui spus în glumă sau serios, Arena Cluj s-a oferit să ne găzduiască meciul acesta, pentru că au considerat că este cel mai important meci din fotbalul românesc şi ar merita să se dispute pe o arenă foarte mare. Le-am mulţumit frumos şi am considerat că din respect pentru suporterii celor două echipe, meciul trebuie să se dispute în Bucureşti”, a spus Argăseală, la Digi Sport. Valeriu Argăseală a afirmat că în urma discuţiilor avute cu ALPAB, administratorul Arenei Naţionale, s-a stabilit că suprafaţa de joc nu va putea fi recondiţionată până la meciul echipei naţionale cu Argentina, programat la 5 martie. „Am avut o discuţie cu ALPAB în care am căutat să găsim posibilitatea de a recupera terenul în situaţia în care am fi căzut de acord să jucăm pe data de 1 martie. S-a ajuns la concluzia că nu se poate recupera terenul. Dacă noi am fi jucat pe data de 1, terenul nu ar fi putut fi pus la dispoziţia echipei naţionale în condiţii bune până marţi seară, când Argentina va efectua antrenamentul. Din punctul de vedere al beneficiarului nu este justificat, pentru că noi am plătit şi ar trebui să fim primiţi acolo. Din punctul proprietarului, dacă omul îmi spune că nu poate să facă aşa ceva, înseamnă că are nişte motive. Dacă s-ar juca pe data de 1, ar trebui schimbată o zonă foarte mare de teren, ar trebui să facă o investiţie, să se cumpere iarba, care e greu de cumpărat acum”, a completat Argăseală. Valeriu Argăseală a menţionat că la partida cu Dinamo vor asista 26.000 de spectatori, iar Steaua va încasa cu 100.000 de euro mai puţin. „La meciul de pe Ghencea vor asista 26.000 de spectatori, iar clubul va încasa cu 100.000 de euro mai puţin faţă de Arena Naţională”, a explicat Argăseală. Preşedintele FRF Mircea Sandu a declarat că partida Steaua – Dinamo, programată la 1 martie, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, nu se va disputa pe Arena Naţională deoarece stadionul este închiriat de federaţie pentru amicalul echipei naţionale a României cu Argentina din 5 martie. „Noi (n.r. – FRF) avem un contract valabil între 1 martie şi 6 martie, unde pe stadion vor fi diverse activităţi care cuprind inclusiv antrenamentul Argentinei şi prezentarea echipamentului naţionalei pe data de 3 cu compania Adidas. Tocmai pentru protecţia suprafeţei de joc, pe data de 3 va avea loc un antrenament pe Stadionul Dinamo. Problema vegetaţiei în această perioadă este că iarba se reface foarte, foarte greu sau aproape deloc. Terenul peste noapte îngheaţă, chiar dacă are prelată. Din punctul ăsta de vedere am încheiat un contract de pe 1 martie până pe 6 martie cu ALPAB. Nu se poate (n.r. – ca meciul Steaua – Dinamo să se dispute pe Arena Naţională la 1 martie)! Punct!”, a afirmat Sandu.