Președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a declarat luni la București că stabilitatea politică este extrem de importantă pentru România în vederea continuării creșterii economice.”E foarte important să existe stabilitate politică în țară, să ne concentrăm asupra stabilității politice astfel încât să putem merge mai departe pe direcția creșterii economice. (…) Îmi pare rău că președintele țării nu contribuie la asigurarea stabilității, deși acesta este rolul său. Pentru că aceasta este misiunea unui președinte, să prevină crizele politice”, a spus Swoboda, în cadrul unei conferințe de presă.Potrivit acestuia, Guvernul Ponta se poate stabiliza pentru că beneficiază de încredere atât în țară, cât și la nivel european.”În ceea ce privește Partidul Liberal, (…) majoritatea pare să vrea să stea în Guvern, dar conducerea vrea să iasă din Guvern. Unii spun că există o coordonare directă și implicită între președinte și Partidul Liberal. Oricum sunt împotriva dezechilibrului pe care îl cauzează președintele Băsescu. Cred că Guvernul Ponta se poate stabiliza și rămâne la Putere. Prim-ministrul Ponta a creat încredere în Guvern, atât în România, cât și în întreaga Europă, în vreme ce declarațiile președintelui Băsescu au creat neîncredere”, a susținut Swoboda.