24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Până și ucrainienii și-au rezolvat neînțelegerile, chiar dacă acestea au impus morții din dotarea ”sacrificiului uman” pentru a sensibiliza opinia publică. La revoluție, ca la revoluție. Iată că până și pe ”maidan” se pot rezolva pRoblemele de stat, nu numai în cancelariile puterii. Chiar dacă noi, românii, am fost primii care ”și-au scos morții în stradă”, oferind televiziunilor lumii șansa de a transmite în direct prima revoluție sângeroasă din acest început de nou mileniu, iată că ucrainienii, după ce și-au consumat revoluția portocalie, au decis să facă o corecție la Viktor Ianukovici, călcând în picoare o decizie defintivă și irevocabilă a instanței de judecată, eliberând-o din pușcărie, astfel, via Parlamentul de la Kiev, pe Iulia Timoșenko, frumoasa blondă din care nu a mai rămas decât un scaun de rotile și o femeie îmbătrânită de suferință. Președintele Ianukovici a fost destiutit de Parlament, fiind oprit la granița cu Rusia, din Donețk, de către vameșii ucrainieni, în timp ce acesta încerca ”să fugă la ruși”. De fapt, Viktor Ianukovici nu și-a putut ascunde niciodată aplecarea sa spre Steaua Kremlinului, far călăuzitor de la care își lua lumina și orientarea. Președintele Viktor Iuscenko a preluat în 2004 președinția Ucrainei, invoca faptul că este rezultatul bun al revoluției ce a dat jos un alt președinte pro-rus, Leonid Kucima, în teribila explozie a poporului ucrainian, reținută de istorie cu sintagma ”revoluție portocalie”, revouție ce a ne-a dat și nouă culoarea unui blestem din care nu am ieșit nici astăzi, blestemul portocaliu a lui Traian Băsescu, cel care ne-a momit mișelește cu iluzia ”Să trăiți bine!”.
La rândul său, Viktor Iuscenko, după ce s-a certat cu Iulia Timoșenko, a pierdut în 2010 președenția în favoarea fostului guvernator al Donețkului, Viktor Ianukovici.
Dar, ucrainieni nu sunt mioritici. Ei vin din istoria unui popor care a scăpat de câteva ori de la dispariție. Au evitat dezastrul de a fi ”trecuți prin sabie” sau, mai apoi, prin focul de armă, reușind să-și conserve această dârzenie de a muri în numele libertății, de a privi lumea prin ochii continuității pe acel pământ străbun îmbibat cu sângele și cu oasele celor care au murit pentru țară. În Ucraina ”a muri pentru țară” are o cu totul altă conotație decât aceea pe care multe popoare încearcă să o scoată la licitație, atunci când doresc să sublinieze sacrificiul maxim.
Pentru ucrainian a te sacrifica pentru țară este un sentiment prezent, care nu trebuie adus din memorie. El există alături de gestul firesc al fiecăruia de a începe o nouă zi sau de a termina o nouă zi trăită. Ucrainienii nu se pot despinde nici o secundă de istoria lor zbuciumată, în miezul căreia se află toate explicațiile ce vin să alimenteze felul diferit de a gândi, acționa, ține minte, răzbuna, în numele aceleași patrii mume, Ukraina.
”Odată cu prăbușirea imperiilor rus și austro-ungar în urma Primului Război Mondial și al Revoluției Ruse, a apărut o mișcare națională ucraineană pentru independență. În perioada 1917–1920, au apărut câteva state ucrainene: Republica Populară Ucraineană, Hatmanatul, Directoratul și Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (probolșevică), state ce au ocupat teritorii din fostul Imperiu Rus; de asemenea, pe fostul teritoriu austro-ungar s-a format Republica Populară Vest-Ucraineană. În mijlocul Războiului Civil Rus, s-a dezvoltat și o mișcare anarhistă ucraineană, numită Armata Neagră, condusă de Nestor Mahno. Totuși, în urma înfrângerii Ucrainei de Vest în Războiul Polono-Ucrainean, urmat de eșecul invaziei polone respinse de forțele ruse și ucrainene pro-sovietice, Ucraina și-a pierdut independența. În urma Păcii de la Riga, tratat semnat de Rusia Sovietică, Ucraina Sovietică și Polonia, vestul Ucrainei a fost împărțit și încorporat în Polonia, iar părțile centrale și estice au format RSS Ucraineană, în martie 1919, care a devenit, ulterior, republică fondatoare a URSS, în decembrie 1922”.
Cititnd aceast rezumat istoric al vecinilor noștri de la nord și est ar trebui să înțelegem de ce ”se moare atât de ușor” pe euromaidanul de la Kiev, atunci când la schimb este oferit viitorul țării, alături de alternativa Uniunii Europene, ce ar despinde definitiv țara de hipnoza imperiului rus.
Păcat de morții nevinovați, cei aproape o sută de oameni (mai exact 82 de noi eroi ai Ucrainei), care se adaugă celor pe care cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul Ucrainei, ce datează din preajma anului 4500 î.e.n., i-au dat în schimbul independenței și a păstrării staului ucrainian. Chiar dacă ea vine de pe ”maidan” aceasta este o lecție ce ar trebui învățată la cele mai înalte universități ale lumii, acolo unde se predă ”dragostea de țară”.
