Prim-ministrul Victor Ponta a declarat vineri, la Oradea, că trebuie investit în continuare în educație, cu accent pe autonomie în zona universitară, și că atât învățământul public cât și cel confesional trebuie tratate în mod egal. „Am vizitat o universitate confesională, Universitatea Emanuel de aici, din Oradea, dar am salutat toată comunitatea universitară și academică din Oradea cu două mesaje foarte clare, pe care vreau să le dau tot timpul, ca prim-ministru, ca reprezentant al statului român și anume faptul că în educație investim și trebuie să investim în continuare, bazându-ne în special, în zona universitară, pe autonomie universitară și în al doilea rând că toate tipurile de educație, și cel public și cel confesional, sunt tratate egal și toate își aduc aportul la dezvoltarea sistemului de educație și practic la creșterea noilor generații de tineri care urmează să termine școlile, liceele și universitățile”, a precizat premierul. Victor Ponta a subliniat că România trebuie să rămână țara tuturor religiilor, ce trebuie tratate nediscriminatoriu. „România este și trebuie să rămână țara tuturor celor care sunt români, care sunt ortodocși, ca marea majoritate, dar și greco-catolici, romano-catolici, protestanți, neoprotestanți, toți cei care cred în valorile pe care religia le promovează și că nu trebuie să existe niciun fel de diferență, discriminare din acest punct de vedere, Oradea fiind un exemplu de conviețuire și de dezvoltare”, a punctat premierul.