Alianța Creștin-Liberală (ACL) consideră că în situația în care titlul de călătorie pentru românii aflați în străinătate va putea fi emis și în ziua alegerilor prezidențiale, acest lucru va reprezenta un pericol de fraudare a scrutinului și solicită autorităților și observatorilor independenți atenție sporită în acest caz. „Conștient de faptul că Victor Ponta scade vertiginos în sondaje, iar câștigarea alegerilor devine pe zi ce trece un obiectiv din ce în ce mai greu de atins, PSD face eforturi disperate să își asigure prin orice mijloace, modificând inclusiv legislația, voturi în plus la scrutinul din noiembrie. Legalizarea migrației aleșilor locali a fost primul pas din această strategie, dar primarii nu au venit în valuri către PSD, așa cum sperau Liviu Dragnea și Victor Ponta. Au urmat o serie de pomeni electorale complet nesustenabile către diferite categorii sociale, dar și o adevărată rectificare bugetară electorală, prin care fonduri destinate dezvoltării infrastructurii au fost direcționate către administrațiile locale chiar cu riscul subminării economiei naționale. Nimic nu îi stă în cale partidului lui Victor Ponta când este vorba de un obiectiv atât de important — pesedizarea întregii țări și cucerirea ultimei redute rămase în afara controlului PSD, Președinția României”, se arată într-un comunicat remis vineri de ACL. ACL susține că Victor Ponta și PSD au identificat soluții care să le aducă voturi și de la românii din diaspora. Astfel, ACL arată că Ordonanța de Urgență nr. 64/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 13 octombrie, „în plină campanie electorală”, prevede ca unele servicii consulare să fie scutite de taxe. „Actul normativ reprezintă un mod prin care PSD încearcă să atragă voturi din partea românilor aflați în străinătate. Corelat cu decizia BEC de a permite votul și pe baza titlului de călătorie, articolul 8 din această ordonanță stipulează că pentru a intra în posesia acestui document, românii din afara granițelor țării nu trebuie să mai achite niciun fel de taxe consulare. Dacă eliberarea titlului de călătorie va fi permisă și în ziua votului, atunci este evident că ne aflăm în fața unui nou pericol de fraudare a alegerilor prezidențiale. În aceste condiții, considerăm că se impune o atenție sporită din partea autorităților și a observatorilor independenți în vederea desfășurării corecte a procesului electoral în toate secțiile de vot din diasporă, dar mai ales în cele aflate în proximitatea granițelor țării unde PSD ar putea cu ușurință să practice turismul electoral”, consideră reprezentanții ACL.