Deputații PNL și PDL îi cer ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în moțiunea simplă intitulată „Românii de pretutindeni – victimele unui actor netalentat și dezinteresat”, să inițieze o procedură de „evaluare serioasă și credibilă” a numărului de români care trăiesc în afara granițelor țării. „Începând din 5 martie, românii asistă la cea mai slabă reprezentație din cariera actorului Bogdan Dragoș Aurelian Marian Stanoevici, distribuit de regizorul său politic în rolul de ministru delegat pentru românii de pretutindeni. În semn de dispreț pentru comunitățile românești din afara granițelor, în Guvernul României a fost învestit un om fără o minimă experiență, care nici măcar la jumătate de an de la învestitură nu a înțeles nici de ce se află în Guvern, nici ce fișă a postului are, nici ce ar trebui să facă. Oricât ar mima interesul și implicarea în rezolvarea problemelor Diasporei, a venit timpul ca actuala putere să realizeze că l-a distribuit pe domnul Bogdan Stanoevici în cel mai trist rol din cariera sa, în care s-a remarcat doar prin minciună, ipocrizie, cinism și impostură în relația cu românii din afara granițelor țării”, se arată în textul inițiat de liberali și democrat-liberali. Deputații susțin că Bogdan Stanoevici nu a inițiat vreun proiect pentru românii din afara granițelor. „Ministrul Stanoevici nu numai că nu s-a deranjat să inițieze vreun proiect pentru românii din afara frontierelor, dar nici măcar nu a mișcat un deget ca să continue programele deja bugetate pentru acest an, între care se numără promovarea tradițiilor românești prin festivaluri și serii de spectacole, sau demararea unui proiect concret, consistent și vizibil de reînviere și păstrare a limbii române în comunitățile noastre istorice”, se arată în document. Semnatarii moțiunii îi cer ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni să refacă actuala Strategie națională privind relația cu românii de pretutindeni, în care să includă principalele probleme cu care se confruntă românii din afara țării, precum și soluțiile pe care le anticipează; să facă de urgență propuneri pentru reducerea valorii taxelor consulare plătite de cetățenii români; să găsească măsuri concrete pentru facilitarea repatrierii corpurilor neînsuflețite ale românilor care și-au pierdut viața în străinătate. De asemenea, deputații PNL și PDL îi solicită ministrului Bogdan Stanoevici să participe la ședințele Parlamentului în care se dezbat inițiative legislative privitoare la românii din afara frontierelor României, să nu mai cheltuiască banii publici pentru deplasări de partid sau vacanțe, care nu aduc nici un beneficiu românilor din afara frontierelor, să nu mai politizeze relația cu Diaspora și să găsească cele mai bune modalități prin care românii din străinătate să-și poată exercita drepturile constituționale.