Germania caută, prin reţeaua Eures, specialişti în IT şi ingineri, Polonia recrutează mecanici sau electricieni auto, iar Marea Britanie, pedagogi care să lucreze cu copii cu dizabilităţi şi îngrijitori de bătrâni la domiciliu, pentru salarii ce pot depăşi 30.000 de lire brut pe an. Astfel, un angajator din Polonia are vacante 20 de posturi de mecanic/electrician auto, condiţiile de angajare şi salariul oferit fiind publicate în reţeaua europeană de ocupare Eures. Angajatorul solicită celor interesaţi să aibă calificare ca mecanic vehicul sau electrician, iar candidaţii cu alt profil de calificare trebuie să aibă experienţă profesională de mecanic vehicul sau electrician (camioane), precum şi capacitatea de a face sistemul de cablare electrică şi de a citi scheme electrice.De asemenea, cei interesaţi de ocuparea unui astfel de post trebuie să vorbească limba engleză cel puţin la nivelul A2 (care să le permită să comunice cu angajatorul şi să înţeleagă conversaţii de zi cu zi la locul de muncă). Angajatorul precizează că salariul oferit este între 13,90 şi 16,80 zloţi polonezi/oră brut, iar cazarea şi rambursarea cheltuielilor de călătorie spre Polonia sunt plătite tot de către el. Contractul este pe doi ani, iar persoanele interesate pot depune CV şi scrisoare de intenţie la adresa kadry@wiss.com.În Ungaria, este căutat un manager adjunct de marketing şi vânzări, care să construiască şi să menţină relaţia cu clienţii şi cu partenerii străini. În atribuţiile sale intră şi asistarea în marketing, monitorizarea, analizarea schimbărilor de piaţă şi participarea la proiectele în derulare. Angajatorul solicită experienţă în turism, preferabil în vânzări, abilitatea de a călători, o bună capacitate de comunicare, orientare către client, carnet de conducere B şi vorbirea fluentă a limbii engleze. Cunoaşterea limbii maghiare constituie un avantaj, dar nu este necesară. Salariul oferit pentru această slujbă disponibilă în Ungaria este de 250.000 – 300.000 de forinţi pe lună, iar contractul este pe perioadă nedeterminată. Persoanele interesate pot trimite se trimite CV în limba engleză la peter@str-cee.com. În Germania, se caută un dezvoltator de software, care să aibă diplomă de studii în informatică, experienţă în .NET 3.0/3.5/4.0, WPF, C#, VB, XML, HTML, Javascript, Ajax, Visual Studio 2008/2010, OOA/OOD, Domain Driven Design (DDD), O/R-Mapper (NHibernate), cunoştinţe despre administrarea bazelor de date (SQL Server, Oracle), T-SQL excelente abilităţi de comunicare, orientarea către client şi calitate, abilitatea de a lucra în echipă şi adaptabilitate la tehnologii noi. Candidaţii trebuie să ştie foarte bine limba germană (minimum nivelul B2) şi limba engleză. Angajatorul precizează că salariul va fi în funcţie de performanţe, iar contractul este pe perioadă determinată, cu posibilitatea de prelungire. CV-urile detaliate şi complete (menţionarea aşteptărilor salariale, a datei la care pot începe activitatea şi completarea fişei de aptitudine pe pagina de internet a companiei http://www.xws.de/2/Karriere.aspx) pot fi trimise pentru Sprick, la adresa de email Incoming1@arbeitsagentur.de, cu menţiunea XWS.Tot în Germania, la Stuttgart, este vacant un post de inginer mecanic pentru care se cer: diplomă în inginerie mecanică, minimum doi ani experienţă în proiectarea de componente şi scule pentru ştanţare şi/sau turnare mase plastice şi/sau procese SCM şi/sau procese mecanice, cunoştinţe avansate de CATIA V5 şi/ sau SIEMENS NX şi disponibilitatea de stabilire (temporară) în Germania. De asemenea, persoanele interesate trebuie să ştie limba engleză şi/sau germană fluent (scris şi vorbit). „Constituie un avantaj cunoaşterea altor limbi”, se mai precizează în anunţul de angajare.Salariul oferit este între 40.000 şi 45.000 euro brut pe an, în funcţie de performanţe, iar contractul de muncă este cu timp normal, pe durată nedeterminată, după perioada de probă.În Germania este vacant şi un post de software developer web. Angajatorul precizează în anunţ că cei interesaţi trebuie să aibă diplomă în informatică, iar un avantaj îl reprezintă dezvoltarea de aplicaţii web (de preferat folosind ASP.net MVC), experienţa în .Net folosind C# sau× Java, aptitudini pentru Javascripts, dezvoltarea orientată pe obiect, modelarea de design software, aptitudinile pentru× Control, abilitatea de a organiza sarcinile independent şi de a lucra în echipă.Cunoştinţele bune de limba engleză (scris, vorbit) şi germană constituie, de asemenea, un avantaj. Salariul va fi stabilit în funcţie de performanţă, iar contractul va fi pe durată determinată, cu posibilitatea de prelungire. CV-urile detaliate şi complete, cu menţionarea aşteptărilor salariale şi a datei la care se poate începe activitatea, sunt aşteptate, pentru× Sprick, la Incoming1@arbeitsagentur.de, cu menţiunea Soloplan JOB-ID: 104.Acelaşi angajator din Germania caută un dezvoltator software care să asigure suport pentru proiectele departamentului de dezvoltare software: planificare transport şi facturare şi dezvoltarea de noi proiecte C# and .NET.Un alt angajator german încadrează un dezvoltator IT. Candidaţii trebuie să aibă o experienţă foarte bună în programare, cunoştinţe foarte bune de C/ C++, Java, generarea de coduri independente de platformă, experienţă bună în tehnologiile web (HTML, JavaScripts/ DOM, etc), experienţă în Linux şi în modelare, organizare şi dezvoltare flexibilă a software-ului.Angajatorul precizează că salariul este atractiv, iar cei interesaţi de acest loc de muncă ar trebui să vorbească limba engleză sau germană. Contractul este pentru o perioadă lungă de timp, iar CV-urile trebuie trimise, tot pentru Spick, la email Incoming1@arbeitsagentur.de, cu menţiunea „SAFECOR”.Tot în Germania se caută inginer electrotehnică (post pentru care se cer: diplomă de studii în inginerie electrică sau design industrial, experienţă în domeniul electronicii, ingineriei electrice), tehnician pentru asamblare şi instalare echipamente cuptoare (absolvent şcoală profesională sau liceu de specialitate sau experienţă ca sudor electric), inginer proiectare electronică (diplomă în inginerie electrică, mecatronică sau discipline similare, cunoştinţe în programarea echipamentelor SPS), ingineri în domeniul electric (diplomă de studii în fizică sau inginerie electrică sau electronică, cunoştinţe foarte bune despre tehnologiile de frecvenţă la puteri înalte), ingineri în domeniul electric/informaticieni pentru dezvoltare de software, programator/ingineri acţionări electrice şi ingineri acţionări electrice.În Marea Britanie sunt căutaţi doi pedagogi sociali care să lucreze în trei case de copii cu dificultăţi emoţionale, comportamentale şi handicap.Candidaţii trebuie să vorbească limna engleză la nivel avansat, să aibă studii superioare cu specializarea sociopedagogie, experienţă în lucrul cu copii şi adolescenţi cu dizabilităţi, permis de conducere şi disponibilitatea de a călători.Contractele sunt pentru o perioadă de un an, iar salariile oferite sunt între 28.636 şi 31.754 lire brut pe an. Persoanele interesate pot trimite CV în limba engleză la adresa abby@jacaranda-recruitment.co.uk.Tot în Marea Britanie este vacant un post de îngrijitor bătrâni la domiciliu. Angajatorul precizează că experienţa nu este necesară, dar constituie un avantaj, şi solicită candidaţilor să aibă cazier judiciar curat. De asemenea, persoanele care doresc să candideze pentru acest post trebuie să vorbească limba engleză. Salariul oferit este de 7,70 lire brut/oră.