UEFA va acorda 20 milioane de euro orașelor care vor găzdui EURO 2016

bani pentru oraseUniunea Europeană de Fotbal a acceptat să verse suma de 20 milioane de euro orașelor care vor găzdui meciurile turneului final al Campionatului European de fotbal din anul 2016, în urma unui acord semnat joi dimineață la Bordeaux, informează cotidianul L’Equipe. Inițial, UEFA a refuzat solicitarea celor 10 orașe din Franța, care sperau să obțină 10 milioane euro fiecare, dar în final vor trebui să împartă suma globală de 20 milioane euro, care urmează să servească la construcția de instalații sportive. “Este un gest pe care UEFA l-a făcut la solicitarea noastră, pentru a facilita acceptabilitatea socială a acestei manifestări”, a explicat Alain Juppé, fostul ministru francez de externe, care prezidează asociația ce reunește orașele gazdă ale competiției. “Cele zece orașe s-au declarat mulțumite de această propunere (a UEFA) și au aprobat-o în unanimitate. Este un efort foarte semnificativ”, a adăugat Juppé, în prezența primului ministru al Franței, Manuel Valls, a președintelui UEFA, francezul Michel Platini, și a lui Jacques Lambert, care prezidează EURO 2016. Pe 11 septembrie, UEFA s-a arătat inflexibilă față de solicitările orașelor gazdă, lucru care l-a iritat pe Alain Juppé, conform presei din Hexagon.