Predoiu, despre minivacanţa studenţilor: Ponta face un abuz în serviciu. Vrea să nu-i ştie grupaţi

SEDINTA - CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURIIPrim-vicepreşedintele ACL, Cătălin Predoiu, a declarat că Victor Ponta face un abuz în serviciu prin acordarea unei minivacanţe studenţilor la turul al doilea al prezidenţialelor, el arătând că premierul nu vrea să le ofere acestora trei zile libere, ci doreşte să „nu-i ştie grupaţi”.”În legătură cu minivacanţa acordată studenţilor, eu sunt convins că studenţii sunt mult mai inteligenţi decât domnul Ponta şi vor înţelege că ceea ce vrea premierul nu e să le ofere trei zile libere, ci să nu-i ştie grupaţi, pentru că votul tinerilor nu merge către domnul Ponta, merge către domnul Iohannis”, a spus Predoiu.El a arătat că premierul Victor Ponta face un abuz în serviciu prin acordarea unei minivacanţe studenţilor la turul al doilea al prezidenţialelor.”De altfel, această minivacanţă, din punct de vedere adminsitrativ, este un abuz în serviciu pe care îl face premierul Ponta”, a spus Predoiu.Studenţii vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, în baza unei hotărâri aprobate, marţi, de Guvern, astfel încât cei care doresc să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în localitatea de domiciliu să nu fie opriţi de cursurile universitare.