Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat că valoarea contractelor Microsoft și EADS verificate în acest dosar depășește 1 miliard de euro, explicând că „sunt ministere care apar și într-o parte și în alta”. „Suntem în evaluare. Valoarea contractelor Microsoft și EADS verificate în acest dosar depășește 1 miliard de euro. Nu înseamnă că atât este și prejudiciul. Îl vom stabili după ce stabilim valoarea reala a contractelor. În cazul licențelor Microsoft, valoarea suspectată de procurori ca fiind obiect al infracțiunilor de mită și trafic de influență este în jur de 60 de milioane de euro, dar prejudiciul efectiv este încă în evaluare. (…) Majoritatea persoanelor care au semnat contracte în licențele Microsoft e posibil să apară și în partea de EADS, sunt ministere care apar și într-o parte și în alta, ca semnatari ai contractelor sau având o contribuție pentru încheierea lor. De aceea, dosarele sunt lucrate împreună.”, a afirmat șefa DNA, într-un interviu acordat Ziare.com. În ceea ce privește dosarul EADS, procurorul șef a susținut că s-au făcut aproape zilnic activități în acest caz. „Este, într-un fel, ‘detonat’. (…) Nu avem două dosare diferite — Microsoft și EADS—, avem un singur dosar în care sunt verificate toate aceste contracte. Pe contractele care au vizat licențele Microsoft deja au fost făcute învinuiri, ceea ce nu s-a reușit și pe contractele cu EADS, urmare a modului în care e administrat probatoriul. În acest dosar cu EADS s-au făcut aproape zilnic audieri, ridicări de documente, percheziții domiciliare, la firme, au fost ridicate foarte multe calculatoare care sunt în procedura unor percheziții informatice. Deci au fost strânse multe date și informații”, a precizat Laura Codruța Kovesi. Potrivit acesteia, pe contractele cu EADS sunt comisii rogatorii în derulare cu colegi din statele europene și trebuie să se coordoneze cu aceștia. „Nu am derulat anumite activități până în prezent, pentru că așa a fost cursul anchetei, nu pentru că nu ne-am fi dorit. De obicei, când sunt cazuri în cooperare cu altă autoritate judiciară din străinătate, scopul principal e să te coordonezi în anchetă, dacă ea se derulează în alt stat și în România. Se lucrează ritmic, avem persoane care au venit să colaboreze, avem mulți funcționari care au dat declarații în dosar și cu siguranță se va ajunge la învinuiri de persoane. Nu ne interesează calitatea și numărul persoanelor care vor fi învinuite. Procurorii DNA vor continua acest dosar, vom strânge toate probele și vom stabili adevărul cu privire la încheierea acestor contracte”, a mai spus șefa DNA. Ea a subliniat că față de persoanele urmărite penal au fost dispuse măsuri asiguratorii. Despre posibilitatea ca în cazul EADS să apară alte nume mari, aceasta a arătat: „Putem să ne așteptăm la orice. Dacă din investigație va rezulta că persoane cu funcții importante au fost implicate în fapte de corupție sau fapte conexe unor fapte de corupție, da, ne putem aștepta și la acest lucru”. Referitor la faptul că dosarul Microsoft ar fi fost servit de FBI, ea a subliniat că această anchetă este una românească făcută de DNA. „În acest dosar au fost primite mai multe denunțuri, au fost și sesizări din oficiu în baza cărora dosarul a fost deschis, a fost o cooperare foarte strânsă cu SRI. Nu a fost o anchetă coordonată de autorități sau o agenție străine. În cadrul dosarului au fost activități de cooperare cu diverse agenții de pe teritoriul SUA și, în special, cu compania Microsoft, care nu are niciun fel de implicații de natură penală în dosar, dimpotrivă, a furnizat foarte multe informații utile anchetei. Am avut activități de cooperare și cu autorități din Europa”, a explicat Kovesi, adăugând că nu de la FBI a plecat ancheta. Șefa DNA a arătat că FBI nu a făcut o sesizare oficială, nu a transmis informații oficiale în această anchetă.