Echipa de rugby a României a încheiat cu un succes meritat sezonul meciurilor-test de toamnă și un an deosebit de fructuos, cu calificarea la Cupa Mondială 2015, obținând victoria cu 18-9 (6-3) în fața Canadei, sâmbătă, pe stadionul bucureștean de la Șosea, „Arcul de Triumf”, grație unei dominări aproape totale pe înaintare și a unui transformer, Florin Vlaicu, în zi bună, autorul tuturor celor 18 puncte (6 l.p.). Pentru oaspeți au marcat Pritchard – 2 l.p. și McRorie – 1 l.p. Cu succesul de sâmbătă, România preia conducerea în palmaresul direct, câștigând 3 din cele 5 meciuri disputate, în timp ce rugbyștii canadieni au terminat învingători de 2 ori. De asemenea, este de bun augur acest succes și în perspectiva Cupei Mondiale de anul viitor, din Anglia, cele două formații făcând parte din aceeași grupă D, alături de Franța, Irlanda și Italia. Cu un joc bazat, ca de obicei, pe pachetul de înaintași, puternic, dar și abil în pofida masivității (cei 8 componenți ai grămezii cântăresc împreună aproape o tonă, mai precis 926 kg), România a materializat la maximum acest avantaj, insistând pe aglomerațiile spontane, în care și-au obligat adversarii să greșească, iar pentru noi să vină loviturile de pedeapsă, din care Florin Vlaicu a transformat 6. În același timp, închizătorul grămezii, Stelian Burcea, probabil cel mai bun jucător de pe teren, a fost omniprezent, tăind atacurile adverse, cu jucători mai vioi, dar diminuați de lupta de buldozere din partea românilor. Linia de treisferturi, mai puțin activă (una dintre cele mai bune aripi din lume, Fercu, este folosit pe postul de fundaș în ultimele teste), dar plină de abnegație, ar mai avea nevoie de omogenitate, antrenorii făcând nu mai puțin de 6 modificări la acest meci față de ultimele 2 teste, cu SUA și Japonia, ambele pierdute în această toamnă. Echipa României a jucat în următoarea componență: 1. Mihăița Lazăr, 2. Otar Turașvili, 3. Horațiu Pungea, 4. Alin Coste, 5. Valentin Popîrlan, 6. Mihai Macovei (C), 7. Valentin Ursache, 8. Stelian Burcea, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Florin Vlaicu, 11. Ionuț Botezatu, 12. Robert Dascălu, 13. Csaba Gal, 14. Dorin Manole, 15. Cătălin Fercu; rezerve: 16. Andrei Rădoi, 17. Andrei Ursache, 18. Ion Paulică, 19. Marius Antonescu, 20. Vlad Nistor, 21. Florin Surugiu, 22. Florin Ioniță, 23. Robert Neagu.