Unitate comercială, amendată cu 800 de lei pentru expunerea necorespunzătoare a produselor alimentare
Săptămâna trecută, inspectorii de la Serviciul de Control în Sănătate Publică Iaşi au aplicat o amendă, în urma controalelor efectuate. Astfel, o unitate comercială din orașul Târgu Frumos a fost sancționată cu 800 de lei pentru expunerea necorespunzătoare a produselor alimentare și pentru lipsa monitorizării agregatelor frigorifice. În total, săptămâna trecută s-au desfăşurat 223 acţiuni de control, dintre care 102 în unităţi alimentare, 70 controale la domiciliul ieşenilor, pentru verificarea celor reclamate, 12 verificări la unități care comercializează produse pe bază de tutun și nouă la saloane de cosmetică. În plus, au fost efectuate două recontroale, pentru a se constata dacă au fost îndeplinite cerinţele inspectorilor după prima verificare. (E.M.)