Membrii Consiliului de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași iau act cu revoltă de comunicatul de presă al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași cu privire la presupusa luare de mită a decanului Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iași. Doamna Prof. Dr. Doina Azoicăi, decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF Iași, membru marcant al comunităţii academice şi medicale din România, este acuzată pe nedrept de luare de mită.Considerăm că este ridicol ca un gest simbolic al unui coleg din spațiul arab – tava și ceainicul sunt simboluri ale zonei islamice – să fie privit ca o luare de mită, cu atât mai mult cu cât acest cadou a fost trimis prin colet poștal, la sediul Universității, doamna decan nefiind în localitate. Doamna prof.dr. Doina Azoicăi este o persoană de înaltă probitate morală și profesională care prin onestitatea de care a dat permanent dovadă a fundamentat Facultatea de Medicină, calități care o recomandă pentru o viitoare poziție de rector. Sperăm ca provocările la care este supusă în ultimul timp nu sunt expresia unei intervenții în desfășurarea viitoarelor alegeri de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Considerăm acuzațiile ca făcând parte dintr-o campanie de defăimare, un afront nu numai la adresa comunităţii academice şi medicale, ci şi la adresa justiţiei din România. Credem în capacitatea organelor Direcției Naționale Anticorupție de a duce la bun sfârșit și cu celeritate verificările în acest caz.
Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași