Preşedintele a cerut în CSAT ca tranzitul gazelor din Marea Neagră să se facă prin Transgaz

05-basescu1Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, marţi, în şedinţa CSAT, Guvernului să gândească, elaboreze şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazul din Marea Neagră să asigure necesarul României.Potrivit comunicatului de presă remis după şedinţa CSAT, Consiliul au analizat şi aprobat orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu.”S-a apreciat că scenariile privind implicarea ţării noastre în proiecte de infrastructură energetică trebuie să aibă în vedere, dincolo de raţiuni comerciale, dimensiunea strategică şi contribuţia la asigurarea securităţii energetice naţionale şi regionale. Cu acest prilej preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a solicitat Guvernului României să gândească şi să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar gazul natural din Marea Neagră să asigure în principal necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova, iar surplusul să fie utilizat pentru export”, se arată în document.