Geoană, Vanghelie şi Şova, excluşi din PSD

Geoană, Vanghelie şi Şova, excluşi din PSDComitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova. Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, joi, despre excluderea din partid a social-democraţilor Mircea Geoană, Dan Şova şi Marian Vanghelie, că majoritatea covârşitoare a colegilor a decis că trebuie să meargă pe drumul lui şi că a plătit un preţ pentru că nu a fost un om al deciziilor radicale.Surse social-democrate au menţionat că au existat în CExN două propuneri, una de suspendare şi una de excludere, fiind votată cea de excludere.Propunerea de excludere a fost votată cu 80 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri, au relatat sursele citate.Potrivit Statutului PSD, excluderile se votează cu două treimi din membrii CExN.Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, joi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că s-a decis ca în primăvara anului viitor să aibă loc Consiliul şi Congresul, în care se va alege o nouă echipă de lideri şi se va decide proiectul politic pentru următorii cinci ani.Victor Ponta a declarat că ”este un moment mai dificil pentru el, din care poate să înveţe sau pot fi găsiţi alţii mai buni”, şi a precizat că ”este nevoie de o echipă de conducere în PSD care să fie cu adevărat unită şi să aibă un proiect comun”.”Din acest punct de vedere, au fost trei dintre colegii noştri pe care nu numai eu, că dacă era vorba numai de mine, lucrurile erau mult mai simple, dar majoritatea covârşitoare a Comitetului Executiv, cu doar două voturi împotrivă, a considerat că trebuie să ne despărţim drumurile”, a anunţat Ponta.Victor Ponta a mai spus că ”nu a fost omul deciziilor radicale şi a plătit un preţ”.”Uneori e nevoie de decizii radicale şi e nevoie ca să rămâi în echipă cu cei care au un proiect comun cu tine”, a mai adăugat preşedintele PSD.  ”Cei optzeci de colegi care au votat pentru, au considerat că este un moment în care fiecare trebuie să meargă pe drumul lui”, a mai afirmat Victor Ponta.