FĂRĂ DOAR ȘI POATE

Adi Cristi

”Până acum, 10 oraşe din România şi-au anunţat candidatura pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Arad, Oradea, Alba-Iulia, Braşov şi Sfântu Gheorghe. Mai durează până aflăm, dar lupta se duce deja”.

Este bine, este rău să fie această înghesuială ”la slănină”, atâta timp cât precedentul Sibiu a arătat lumii câte fonduri pot fi atrase pe acest proiect care, după cum se vede, se mai poate repeta după alți 14 ani? Este bine , atâta timp cât concurența e reală și nu face jocurile lui ”să mă aflu și eu în treabă, chiar dacă nu am nici o taină cu gestul cultural al Europei și nu doar al orașului, fie el cu tot cu împrejurimile lui”. Așa ne place nouă să ne aflăm în treabă, să diluăm la maxim importanța unui eveniment. Fără a supăra pe nimeni, fără a jigni vreo administrație locală, ar fi timpul ca toți cei zece pretendenți să își evalueze nu neapărat șansele lor, cât mai ales să producă un recurs la memorie și să constate care din cele zece localități este cu adevărat capitala culturală a țării și, pe cale de consecință, poate fi și Capitală Cultură Europeană în 2021.

Dacă orașul Sibiu a fost norocos, beneficiind de conjunctura numită Marele Ducat de Luxemburg, cel care a ales orașul transilvan să-i fie partener în nou formulă de a declara în fiecare an câte două orașe Capitală Cultură Europeană, unul din vestul Europei și unul din Estul Europei, de această dată, candidatele României vor trebui să decidă câştigătorul care va fi în anul 2021 capitala Culturală a Europei, alături de un oraș din Grecia.

O scurtă istorie a capitalelor cultural europene ne aduce în anul 1985, atunci când Athena, capitala Greciei, a fost primul oraș european astfel desemnat. Din acel an și până în prezent, acest titlu conferit de Parlamentul European unui oraș sau mai multora pentru un an, a reușit să adune în Europa 50 de orașe capitale culturale europene, sau, mai precis 49 de orașe, atâta timp cât Luxemburg a primit de două ori acest titlu, în 1995 și în 2007.

Anul acesta se bucură de această atenție europeană orașele Umea din Suedia, respectiv Riga din Letonia. Până în anul 2021 vor mai primi acest titlu încă 15 orașe europene, ultimul dintre acestea fiind destinat României.

Lupta orașelor din țara noastră se anunță a fi pe cât de dură, dacă vom parcurge din nou lista cu cele 10 candidate, pe atât de simplu de departajat. Printr-o simplificare firească, de bun simț, factorul cultural, ca zestre și ca impact istoric, poate avea un efect de retragere din competiție a majorității oraşelor anunțate, rămânând în confruntarea finală doar București și Iași. Și, pentru că nu putem ignora istoria, cum nu putem ignora cutuma ce s-a stabilit între Iași și București, în momentul în care Iașii au cedat capitala țării în favoarea orașului de pe Dâmboviţa, fiindu-i recunoscută calitatea de capitală spirituală, culturală a țării, cred că este rândul capitalei administrative a României să facă necesarul pas înapoi, oferind Iașului dreptul de a-i fi recunoscute și de alții ceea ce de fapt este din începuturi: o capitală culturală a Europei, orașul care a decis nașterea României moderne, în toate spațiile component, politic, cultural, social. Să ne amintim că făuritorii de facto ai României moderne au fost intelectualii români cuprinși în generația Junimii, că toate revoluțiile de importanţă națională și chiar europeană au început de la Iași, atât în 1848, cât și în 1989.

Iașul nu trebuie să rateze această reparație morală, fără ca celelalte orașe să se simtă învinse, atâta timp cât Timișoara, Cluj, Craiova, Brașov nu au cum să nu recunoască întâietatea capitalei spirituale a României. Cât despre celelalte pretendente, Arad, Oradea, Alba Iulia și Sfântul Gheorghe este necesară invocarea unei minime decențe, chiar dacă aceasta nu există în spațiul în care  foarte mulți doresc mai ales ceea ce nu pot să obțină, doar pentru a se afla în centrul atenție. Doar pentru a se vorbi și despre ei.

Nevoia de imagine, ieșirea din anonimatul amorf al gloatei au ajuns pentru acest spațiu mioritic un mod de viață, un țel pe care unii nu ezită să-l ia în seamă, cu aceeași seriozitate și ambiție cu care, de regulă, învingătorii reușesc să facă diferența. Așa se explică săritura ca păduchele în față a 14 candidaţi la prezidențialele din acest an, din rândul cărora doar trei au reușit să conteze. Restul mai bine ar fi stat acasă, făcând economie și de bani, de nervi și mai ales de bun simț, atât de deficitar pe piața românească din ultimii ani.

Va fi Iașul a 65-a Capitală Culturală a Europei în anul 2021? Aceasta-i întrebarea. Răspunsul va fi: fără doar și poate!