Președintele Barack Obama se pregătește să-l numească la conducerea Pentagonului pe fostul secretar adjunct al apărării Ashton Carter, relatează marți AFP, care citează site-ul postului de televiziune CNN.
‘Dacă nu vor apărea complicații în ultimul moment, Ashton Carter va fi alegerea lui Barack Obama pentru postul de secretar al apărării’, susține CNN, citând mai mulți responsabili americani ce s-au exprimat sub acoperirea anonimatului. Casa Albă și Pentagonul nu au făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la această informație.
În vârstă de 60 de ani, Ashton Carter este expert în probleme bugetare și are licențe în istorie medievală și fizică. El a fost secretar adjunct al Pentagonului în perioada octombrie 2011—decembrie 2013, când această instituție era condusă de Leon Panetta. Anterior el a fost subsecretar însărcinat cu achizițiile, tot în cadrul Departamentului Apărării.
Președintele Obama a anunțat la 24 noiembrie demisia lui Chuck Hagel din funcția de secretar al apărării, liderul de la Casa Albă insistând atunci asupra necesității unei înnoiri a conducerii acestei instituții în contextul în care Statele Unite trebuie să facă față multor provocări pe scena internațională, mai ales în ce privește lupta împotriva jihadiștilor din Siria și Irak.
Singurul republican din Cabinetul lui Obama, Chuck Hagel, uneori confuz în declarații și mult mai puțin carismatic decât predecesorul său Leon Panetta, pare că nu a reușit să-și găsească un loc în anturajul politic al liderului de la Casa Albă, comentează AFP.
După demisia lui Hagel, experta în probleme strategice Michele Flournoy, de asemenea fost secretar adjunct al Pentagonului, a fost evocată drept favorită la șefia acestei instituții, dar ea a anunțat ulterior că, din motive personale, nu poate prelua postul.