Tăriceanu, despre taxarea marilor averi: Nu spun că este o soluție bună, nu agreez această idee

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că “nu agreează” propunerea UNPR privind taxarea marilor averi.

“Așa cum este ea formulată, nu înțeleg exact la ce se referă — este vorba de venituri, este vorba despre ceea ce constituie averea reprezentată de proprietăți? S-ar putea să ne trezim cu impozitarea marilor averi în situația în care unii nu vor avea bani să plătească taxele și vor trebui să își vândă averile. Putem să ne gândim la tot felul de variante. Nu spun că este o soluție bună, nu agreez această idee”, a spus Tăriceanu, marți, după ședința parlamentarilor din formațiunea pe care o conduce.

Întrebat dacă suprataxarea marilor averi s-ar putea regăsi în proiectul bugetului pe anul 2015, Tăriceanu a replicat: “Mă îndoiesc. (…) E o propunere de care am auzit astăzi, de fapt o revenire. Nu știu dacă a fost prinsă în buget. Cred că e bine ca aceste discuții să fie făcute, în prealabil, în coaliție, și să nu ne facem fiecare agenda proprie”.

Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a declarat, marți, că formațiunea sa dorește reintroducerea în dezbaterea publică și în Parlament a proiectelor de lege inițiate de UNPR privind taxarea marilor averi și reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani.