În perioada 2009-2013, în baza HG 600/2009, Consiliul Judeţean (CJ) Iași a avut atribuţii în realizarea Programului European de Ajutoare a Defavorizaților (PEAD), finanţat de Comisia Europeană (CE). Începând din acest an, conform HG nr. 799//17.09.2014 privind implementarea Programului operațional pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, s-a creat cadrul juridic şi organizatoric pentru aplicarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului European din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, Consiliul Judeţean nemaiavând atribuţii legale în acest program (redenumit POAD). Anunțul a fost făcut de Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iași, atât pentru pentru informarea funcţionarilor de la primăriile din judeţ, cât și a cetăţenilor interesaţi. Potrivit HG 799/2014, categoriile de persoane cele mai defavorizate care sunt destinatarii finali ai POAD sunt: a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare; c) şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale până la 400 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare; d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; e) pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit se află sub 400 lei/lună;
f) persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi si copii;
g) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în Romania cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru şotul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi ale căror cuantum cumulat se află sub 400 lei/lună. Persoanele care fac parte din mai multe dintre categoriile prevăzute mai sus beneficiază de ajutoare alimentare o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor. Ajutoarele alimentare se ridică de către persoanele din grupul-ţintă de la centrele de distribuţie ale primăriilor în a căror rază teritorială îşi au domiciliul/reşedinţa, pe baza cuponului individual şi a actului de identitate. Distribuirea cupoanelor individuale pentru ajutor se va face de către Poșta Română, în perioada care urmează. În acest an, cantităţile de alimente distribuite unui beneficiar al Programului PEAD au constat în: paste făinoase, ulei, roşii în suc propriu, conserve de carne de porc și miere de albine. Eliberarea cantităţilor de alimente se face numai persoanelor beneficiare, pe baza BI/CI în original şi care vor semna pentru primirea fiecarei cantităţi de alimente înscrisă în document. Potrivit legii, categoriile de populaţie stabilite în cadrul Programului European de Ajutorare a Defavorizaţilor (PEAD), beneficiare ale acestor ajutoare alimentare, sunt familiile şi persoanele care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. (E.M.)