Deputatul PDL Cătălin Teodorescu, cercetat sub control judiciar

dna1Deputatul PDL Cătălin Teodorescu s-a prezentat miercuri la DNA, unde procurorii l-au anunțat că va fi cercetat penal sub control judiciar în dosarul în care este implicată și Alina Bica. Procurorii au impus controlul judiciar în cazul lui Cătălin Teodorescu, după ce Camera Deputaților a respins miercuri cererea DNA de încuviințare a arestării preventive cu 146 voturi pentru și 101 împotrivă. Cătălin Teodorescu este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Potrivit unui comunicat al DNA, cât timp se află sub control judiciar, deputatul trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Procurorii i-au atras atenția lui Teodorescu că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Potrivit DNA, la data de 15 martie 2011, Cătălin Teodorescu, în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafață de 13 hectare, situat în București, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.