Constantin (ALDE): Cred că vom certifica la alegerile parlamentare poziția a treia pe eșichierul politic

Copreședintele ALDE Daniel Constantin consideră că formațiunea pe care o conduce va deveni a treia forță politică din România după alegerile parlamentare, obiectivul pe termen lung fiind ca în 2020 să fie a doua formațiune politică din țară.

„ALDE este un partid care s-a format nu doar pentru aceste alegeri. Mă bucur că am avut ocazia, nu doar la alegerile locale, și cred că vom certifica la alegerile parlamentare, poziția a treia pe eșichierul politic românesc. E un lucru bun pentru un partid care s-a format din fuziunea a două partide de scurt timp, dar obiectivul nostru nu se oprește în 2016, obiectivul nostru este pe termen mediu și lung. Anul 2020 cred că poate fi un an în care ALDE se poate bate pentru cea de-a doua poziție pe eșichierul politic românesc. Acesta este obiectivul nostru și sigur că mizăm pe candidații pe care-i avem, pe organizația din Satu Mare”, a declarat Daniel Constantin, într-o conferință de presă la Satu Mare.

El a explicat că activul partidului este mobilizat pentru aceste alegeri, felicitând organizația din Satu Mare, care s-a clasat pe primul loc la nivel național.

„În termeni de procente, organizația de la Satu Mare s-a clasat pe primul loc la nivel național și cred că e un lucru care trebuie apreciat. M-am bucurat astăzi să văd în câteva locații în care ne-am oprit, fie că am vizitat o unitate de procesare, fie că am vizitat o comună, că toată lumea este mobilizată. E un semn extraordinar. Mă bucur foarte tare că au înțeles cu toții, de la conducerea județeană până la ultimul consilier pe care-l avem, importanța alegerilor parlamentare din 2016”, a mai spus copreședintele ALDE.