24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Spațiul politic a fost invadat de spațiul mass media prin ușa lăsată deschisă de o parte din liderii politici agreați de anumite instituții de informare în masă. Astfel, se poate vorbi de o împărțire a mass media funcție de culorile scenei politice. La nivelul televiziunilor de știri, PSD-UNPR-PC-PLR au fost ”simpatizați” de RomâniaTV și Antena 3, în timp ce ACL (PNL și PDL) de Realitatea TV și B1TV. Unul dintre motivele conflictuale din acești 25 de ani a fost independența Justiției sau atacurile, conflict tratat de către clasa politică în spațiul mass media, spațiu invadat chiar de invadarea teritoriilor, fie ale Presei, fie ale Justiției, atunci când argumentele nu mai erau credibile sau nu mai aveau forța necesară susținerii lor.
Ar fi redundant să vorbim despre cât de necesare sunt cele patru puteri independente în susținerea construcției regimului democrat. Ceea ce se întâmplă în România ultimului sfert de secol poate fi considerat o lecție deschisă necesară înțelegerii a uni fapt real construit din piese iraționale, fără logică, fără explicații decât doar în registrul oneros al abaterii de la reglementare, coborârea brutală în registrul subteran, de undergound, din zona oamenilor fără însușiri ai lui Robert Musil, cel care reușește să ne ofere cheia cu ajutorul căreia am putea să ne descuiem și să ne înțelegem de fapt ceea ce suntem, ceea ce facem, ceea ce ajungem și, mai ales, ceea ce va urma: ”Unele erori sunt paşi spre adevăr.”
O cercetare a acestor spații, detașată de emoții și de parti pris-uri, va fi necesară pentru identificarea coordonatelor în care ne aflăm, astfel încât să avem posibilitatea de a ne descoperi adevărata măsură care ne reprezintă, care ne confirmă valoarea următorului pas, pas care ne poate garanta continuitatea în istoria faptelor care contează, a faptelor care construiesc.
Vorbim astfel despre intersecția spațiului politic cu spațiul mass media într-un punct de comun interes, numit nevoia de informație, punctul de congruență, ce are menirea de a egala forțele, de a le concentra în valorile reale ale gestionării puterii, aducând la același numitor comun intențiile și realizările, însumate în sintagma realizarea promisiunilor electorale. Acest punct de sprijin, cu valenţe puternice de centru de greutate al sistemului, defineşte coordonatele informaţiei.
Informația a existat dintotdeauna de când omul şi-a conştientizat rolul social. Modalitatea de transmitere, precum şi modalitatea în care a fost receptată o informaţie a marcat decisiv scara evoluţiei de la origini şi până în prezent. Informaţia are ca vehicul principal comunicarea, fără a exclude observaţia proprie, hazardul sau chiar inexplicabilul. Acesta din urmă permite existenţa în contemporaneitate a acelor întrebări fără răspuns care fac trecerea de la o civilizaţie la alta, de la un stadiu de civilizaţie la unul superior, teritoriu în care întrebările considerate cândva fără răspuns capătă un răspuns precis, credibil, explicativ.
Informaţia conjugă verbul ”a şti”, operând departajările specifice celor care sunt informaţi faţă de cei care preferă sau pur şi simplu au parte doar de ignoranţă. Lipsa de informaţie are ca prim efect izolarea ignoranţilor la periferia sistemului care se mişcă, care este atras de cunoaştere, fiind pe fond rezultatul implicit al cunoaşterii.
Informaţia se defineşte prin capacitatea de a transmite date noi sau pur şi simplu date despre o situaţie cunoscută, respectiv necunoscută. ”A şti” devine sinonimul lui ”a fi informat”. Astăzi se ştie că mass media are rolul principal de a culege, sintetiza şi transmite informaţia, aşa cum clasa politică este principalul receptor al informaţiei cu ajutorul căreia îşi construieşte demersul politic pentru a stăpâni puterea sau pentru a ajunge la ea.
Sunt deja patru termeni şi tot atâtea acţiuni: informaţie, presă, clasă politică, putere. Cu ajutorul acestora se poate construi propoziţii de genul: ”Cine deţine informaţia, deţine puterea”; ”Presa poate distribui părtinitor o informaţie, influenţând împărţirea puterii în spaţiul politic”; ”Între presă şi clasa politică informaţia devine adevărata monedă de tranzacţionare”; ”Cine ajunge primul la informaţie, ajunge primul la putere”; ”Informaţia este apanajul mass media, puterea fiind stăpâna spaţiului politic”.
”A şti” nu este un drept este o provocare a realităţii, o monedă de schimb cu ajutorul căreia se pot construi sisteme axiologice, fără a avea siguranţa că acestea garantează găsirea ”drumului cel bun”. Fiecare conjunctură îşi are calea dreaptă, pe care o urmăm, pentru a ne regăsi aşteptările şi năzuinţele.
Nevoia de cunoaştere este un reflex asemenea respiraţiei, fără de care nu am mai putea trăi în context social. Cunoaşterea ne oferă liantul necesar consolidării relaţiilor, precum şi catalizatorul grăbirii paşilor înspre înainte, pe acel spaţiu în care nu ezităm să ne proiectăm viitorul, fie cel de ”a doua zi”, fie cel de peste ani, decenii, secole, milenii. Distanţa dintre azi şi mâine este parcursă pe jos, printre gropile şi prin catacombele orgoliilor şi vanităţilor conducătorilor vremurilor, în timp ce distanţa dintre azi şi decenii este parcursă pe calea imaginaţiei, a visului, a dorinţelor enunţate sub forma mesajelor politice, a promisiunilor cu tentă vădită a fi electorale. În timp ce ”mersul pe jos” este mersul care ne responsabilizează, care ne pune faţă în faţă cu viaţa reală, ”mersul prin aer” devine o exclusivitate a unor fantezii care ne permit să enunţăm, cel puţin, ceea ce dorim să se întâmple cu noi, cu adevărat. De unde şi decalajul de dimensiunea prăpastiei care se creează între a dori şi a avea, între a dori şi a putea.
