UDMR protestează faţă de încercarea de hărţuire a deputatului Marko Attila şi se declară solidară cu acesta, după ce plenul Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să încuviinţeze măsura arestării preventive a parlamentarului Uniunii.Potrivit unui comunicat al UDMR semnat de preşedintele Kelemen Hunor, împotriva deputatului Markó Attila s-a început procesul de urmărire penală, “fără a se lua în considerare faptul că acesta nici măcar nu a fost prezent la şedinţa de comisie la care Parchetul face referire”.“UDMR îşi exprimă solidaritatea cu deputatul Markó Attila după ce plenul Camerei Deputaţilor a decis în şedinţa de miercuri să încuviinţeze măsura arestării preventive a politicianului UDMR. Împotriva deputatului Markó Attila s-a început procesul de urmărire penală, fără a se lua în considerare faptul că politicianul nici măcar nu fost prezent la şedinţa de comisie la care Parchetul face referire în acest caz. Protestăm faţă de încercarea de hărţuire a colegului nostru, avem încredere în nevinovăţia sa, respectiv şi în faptul că justiţia va finaliza cât mai curând procesul de urmărire penală demarat în cazul său. Suntem nedumeriţi de evoluţia acestui caz şi aşteptăm cât mai curând o decizie cu privire la finalitatea sa”, se arată în documentul citat.Reprezentanţii UDMR au susţinut că Uniunea este solidară cu deputatul Markó Attila întrucât este vorba despre un politician care timp de foarte mulţi ani “a acţionat strict pentru binele şi interesul comunităţii maghiare”.“Există dovezi clare care confirmă că, la 15 martie 2011, data întrunirii respectivei comisii, deputatul Markó Attila se afla la Braşov pentru a participa şi susţine un discurs la manifestarea dedicată comemorării revoluţiei paşoptiste. De asemenea, colegului nostru nu i-a fost prezentat conţinutul dosarului de acuzare, şi nici nu i-a fost acordată şansa de a fi ascultat şi de a oferi explicaţii în acest caz. De-a lungul carierei sale politice, Markó Attila a contribuit, prin sprijinul său, la retrocedarea a peste 1.000 de imobile bisericeşti şi private, însă procesul restituirilor este încă departe de a fi luat sfârşit”, se mai arată în comunicatul UDMR. Camera Deputaţilor a decis, cu 171 voturi „pentru” şi 111 „împotrivă”, încuviinţarea arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila. Anterior, la Comisia juridică nu s-au întrunit numărul necesar de voturi pentru a aproba încuviinţarea arestării lui preventive.